La ce turnee va participa Simona Halep, înainte de US Open. Mesajul lui Patrick Mouratoglou, după ce jucătoarea din România a început pregătirile

Sorin Barbu 22.07.2022, 16:34

Simona Halep a început pregătirea pentru sezonul de hard, după cele câteva zile de vacanță pe care și le-a luat în urma turneului de la Wimbledon. Sportiva din România și-a stabilit programul până la US Open care va debuta pe data de 28 august. Antrenorul Patrick Mouratoglou a explicat într-un interviu care este strategia pe care au adoptat-o.

Simona Halep a anunțat care sunt cele trei turnee la care va participa în luna august, înainte de US Open

Simona Halep a început programul de pregătire și și-a anunțat întoarcerea la antrenamente cu o fotografie de pe terenul de tenis. Asta după ce acum câteva zile și-a bucurat fanii cu câteva imagini superbe din vacanță. Jucătoarea din România se află pe locul 16 WTA și nu a renunțat la gândul de a urca în top 10. Marele obiectiv de luna viitoare este US Open, competiție care începe pe data de 28 august și unde cea mai bună performanță a fost o semifinală în anul 2014 când a înfruntat-o pe Flavia Panetta. Antrenorul Patrick Mouratoglou a acordat un interviu în care a vorbit despre planurile pe care le are cu sportiva din Constanța.

„Nu am stabilit un obiectiv precis pentru US Open. Nu lucrăm așa. Noi avem un scop în ceea ce privește abordarea, modului în care joacă. Dacă îndeplinește asta, lucruri bune se vor întâmpla și în meciuri.

Nu strig în gura mare că e deja un succes. Avem multe de îmbunătățit. Direcția spre care ne îndreptăm e promițătoare. Sunt foarte mulțumit cu ceea ce facem”, a spus Patrick Mouratoglou, potrivit Tennis Majors.

Simona Halep va avea un program foarte încărcat. La începutul lunii viitoare va participa la Citi Open, o competiție care se va desfășura la Washington, în perioada 1-7 august. După aceea sportiva din Constanța s-a înscris la turneele din Toronto şi Cincinnati.

La turneul de la Toronto, Simona Halep a triumfat de două ori, în 2016 şi 2018, după finale cu Madison Keys, respectiv Sloane Stephens. La Cincinnati a jucat trei finale și le-a pierdut pe toate cu Serena Williams, Garbine Muguruza, respectiv Kiki Bertens.

Simona Halep este a treia favorită a bookmakerilor la câştigarea trofeului de la US Open 2022. Pe primul loc la acest capitol este Iga Swiatek, liderul clasamentului profesionist.

Urmăriți Impact.ro și pe