Au apărut primele semne de speranță cu privire la exportul de cereale din Ucraina, după ce luni întregi au fost mai multe blocaje care au împiedicat distribuirea lor către mai multe țări. În următoarele zile, Rusia și Ucraina urmează să țină primele discuții cu oficialii ONU și turci pentru a depăși problema care ține de luni de zile în privința exporturilor de cereale.
Întâlnirea de la Istanbul are loc în condițiile în care exporturile de la Marea Neagră continuă să fie blocate de navele de război rusești, dar și de minele maritime puse de Kiev.
De ceva vreme s-a tot vehiculat că Rusia încearcă să exporte cereale pe care le-a furat de la fermierii ucraineni din regiunile aflate sub controlul său, tocmai de aceea negocierile au întârziat să apară. Secretarul general al ONU, António Guterres, a minimizat anterior așteptările de la discuțiile de la Istanbul.
„Lucrăm din greu într-adevăr, dar mai este un drum de parcurs”, a spus secretarul general al ONU, António Guterres, care în urmă cu scurt timp a minimizat așteptările de la discuțiile de la Istanbul, potrivit The Guardian.
La aceste negocieri sunt așteptați să participe delegații militare din cele trei țări și diplomați de la ONU. Ministrul turc al apărării, Hulusi Akar, a spune că se vor concentra „pe transportul în siguranță către piețele internaționale de cereale care așteaptă în porturile ucrainene”.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Turcia a reușit să-și folosească relațiile bune atât cu Kremlinul, cât și cu liderii susținuți de vest de la Kiev cu scopul de a încheia un acord privind o modalitate sigură de a livra cerealele.
Ucraina estimează că până la 25 de milioane de tone de cereale au rămas blocate de ceva vreme în porturile sale. În același timp, Turcia spune că are nu mai puțin de 20 de nave comerciale care așteaptă în regiune și pot să fie încărcate rapid și trimise în toate țările. ONU dorește ca navele să aibă un traseu sigur care să circule între locația cunoscută a minelor.

Și președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că au avut loc discuții cu liderul turc Tayyip Erdogan cu privire la necesitatea de a debloca porturile Ucrainei și a relua exporturile de cereale.
„Apreciem sprijinul turc. A discutat despre importanța deblocării porturilor ucrainene și a reluării exporturilor de cereale. De asemenea, trebuie să împiedicăm Rusia să ne ia cerealele din teritoriile ocupate”, a scris Zelenski pe Twitter.
Held talks with ?? President @RTErdogan. Thanked for condolences over new civilian victims of the Russian aggression. We appreciate ?? support. Discussed the importance of unblocking ?? ports and resuming grain exports. We must also prevent Russia from taking our grain from TOT.
— Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) July 11, 2022
În cel mai scurt timp, sunt șanse mari ca președintele rus Vladimir Putin și liderul turc Tayyip Erdogan să se întâlnească, asta după o conversație telefonică în care au discutat despre eforturile de a facilita exporturile de cereale din Ucraina, a declarat luni Kremlinul.
Se pare că Erdogan i-a spus luni lui Putin că este timpul să acționeze asupra unui plan al Națiunilor Unite de a crea un coridor maritim pentru exporturile de cereale ucrainene prin Marea Neagră.