Cercetătorii au descoperit o gaură neagră care se extinde masiv. Consumă echivalentul unui Pământ în fiecare secundă

Stan Filon 15.06.2022, 20:53
Cercetătorii au descoperit o gaură neagră care se extinde masiv. Consumă echivalentul unui Pământ în fiecare secundă

Descoperire de senzație făcută de astronomii de la Universitatea Naţională din Australia! Aceștia au anunțat că au descoperit în univers gaura neagră cu cea mai rapidă creştere din ultimele nouă miliarde de ani, anunţă dpa, citată de news.ro. Gaura neagră are o masă de trei miliarde de sori și consumă echivalentul unui Pământ în fiecare secundă, potrivit echipei internaţionale conduse de astronomii ANU care a descoperit-o.

Cercetătorii au descoperit o gaură neagră care se extinde masiv

„Astronomii vânează astfel de obiecte de mai bine de 50 de ani. Au găsit mii de altele mai slabe, dar aceasta uimitor de strălucitoare a trecut neobservată. Acum vrem să ştim de ce acesta este diferită – s-a întâmplat ceva catastrofal? Poate două mari galaxii s-au prăbuşit una în cealaltă, canalizând o mulţime de material în gaura neagră pentru a se hrăni”, a afirmat principalul cercetător Christopher Onken al ANU.

„Suntem destul de încrezători că acest record nu va fi doborât. În esenţă, am rămâne fără cer dacă astfel de obiecte s-ar putea ascunde”, a spus co-autorul Christian Wolf.

Cercetatorii au descoperit o gaura neagra care se extinde masiv
Cercetatorii au descoperit o gaura neagra care se extinde masiv

Este de 500 de ori mai mare decât gaura neagră din galaxia noastră

Cei care au descoperit-o spun că gaura neagră are o magnitudine vizuală de 14,5 și este de 500 de ori mai mare decât gaura neagră din galaxia noastră. „Orbitele planetelor din Sistemul nostru Solar s-ar încadra toate în orizontul său de evenimente – graniţa găurii negre din care nimic nu poate scăpa”, a spus coautorul Samuel Lai.

O gaură neagră este o regiune în spațiu-timp cu o forță gravitațională atât de mare încât nimic — nici măcar particulele și radiația electromagnetică ca lumina — nu poate scăpa odată intrat în ea. Teoria relativității generale prezice că o masă suficient de compactă poate deforma spațiul și timpul astfel încât să formeze o gaură neagră. Limitele unei astfel de regiuni din care nimic nu poate scăpa este numită orizontul evenimentelor. Chiar dacă orizontul evenimentelor are un efect enorm asupra sorții și circumstanțele unui obiect care trece prin aceasta, nicio caracteristică aparentă nu poate fi observată. În multe moduri o gaură neagră se comportă ca un corp negru ideal, deoarece nu reflectă lumină deloc.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...