EXCLUSIV

Cum s-a acomodat Elvira Deatcu cu plecarea fiului său la Milano la facultate: “Am plâns” EXCLUSIV

Gabriela Radu 13.06.2022, 09:59

Elvira Deatcu a fost nevoită să accepte schimbarea survenită în viața ei, în ultimul an. Luca, fiul cel mare al actriței, a fost admis, toamna trecută, la o facultate la Milano, iar celebra lui mamă a resimțit din plin lipsa lui din căminul părintesc. S-a adaptat situației, dar nu i-a fost ușor.

Băiatul cel mare al Elvirei Deatcu, student la Milano

Elvira Deatcu și-a sprijinit băiatul să își urmeze visul, acela de a studia Arhitectură. Acesta a dat examen de admitere atât la Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”, cât și la o prestigioasă facultate din Italia, fiind admis, în toamna trecută, la ambele instituții de învățământ superior.

Cum era de așteptat, băiatul a optat să studieze la Milano, chiar dacă mama lui, într-o primă fază, a încercat să îl convingă să rămână în România.

“Desprinderea de copil a fost grea, m-am ținut cât am putut de tare, pentru că odată cu înaintarea în vârstă mai capeți și înțelepciune. Pe lângă alte lucruri negative, apar și chestii pozitive. Luca e anul întâi acum și e la Milano la Arhitectură.

Am fost foarte mândră de el, a fost o super realizare, e cel mai greu examen din Europa, pentru că a avut un examen scris la multe materii, pe lângă portofoliu. Și nu ne rămâne decât să îl susținem, oricât l-am momit eu.

Am încercat: “Mama, e Mincu aici, lângă teatrul Odeon! Vine mami, pac ți-am dat 100 lei, mă suni, ți-aduc mâncare. Nu, nu, nu”. A intrat și la Mincu la buget și după aceea a dat și la Milano și a intrat”, a declarat, în exclusivitate pentru Impact.ro, Elvira Deatcu.

Elvira Deatcu a suferit după plecarea fiului său la Milano la facultate
Elvira Deatcu a suferit după plecarea fiului său la Milano la facultate

Elvira Deatcu are noroc că mezinul a rămas acasă

Actrița Teatrului Odeon a resimțit din plin lipsa de acasă a băiatului său, plecat la studii în străinătate.

“Am noroc că îl mai am pe Filip , care, deși este născut la 4 zile diferență față de Luca, dar e mai mic cu 5 ani, este altă plămadă. Este mult mai extrovertit, este extrem de tandru și de pupăcios. Și i-am zis: “Mama, nu ai încotro, trebuie să suplinești lipsa lui Luca. Se amuza și el”, ne-a povestit Elvira.

Ca orice mamă, s-a bucurat pentru reușita copilului și s-a străduit să se adapteze cât mai repede la noua realitate.

“Când îi făceam bagajele lui Luca, mă țineam să nu plâng. Trebuie să mă bucur pentru el, dar mi se strânge sufletul, pentru că suntem și foarte legați. Am plâns, dar nu atât de mult cât mă așteptam. Eu sunt și olteancă plângăcioasă, adică mă emoționez la multe lucruri.

M-am regăsit destul de puternică, neașteptat de puternică și de echilibrată”, a declarat, în exclusivitate pentru Impact.ro, Elvira Deatcu.

E student la Milano și locuiește cu chirie

Actrița și fiul ei nu reușesc să se vadă atât de des pe cât și-ar dori. O variantă ar fi fost citybreak-urile pe perioada weekendurilor, pentru a petrece cât mai mult timp împreună, însă actrița are spectacole la teatru la sfârșit de săptămână. Luca a venit de trei ori, în vacanțe, iar ea, soțul și fiul lor cel mic, Filip, au reușit să ajungă de două ori în Italia.

“Am fost în septembrie și acum în aprilie, pentru că suntem născuți toți primăvara și am zis să ne facem cadou să ne plimbăm prin Italia. Când vine Luca îi spun: “Ai trei ore de stat la mine în brațe!” El are 1.94 m, asta e o idee că stă la mine în brațe. Îl pup și îl drăgălesc”, ne-a povestit ea despre revederile lor emoționante.

Actrița Teatrului Odeon și soțul ei își ajută financiar fiul, care locuiește cu chirie în Italia.

“Din nefericire, deși a avut o medie foarte bună la intrare, nu am găsit loc în campus. Stă cu chirie aproape de școală, își gătește, își face curat”, a precizat ea.

Urmăriți Impact.ro și pe