Moment istoric pentru englezi. Începând de joi, țara va sărbători 70 de domnie a Reginei Elisabeta a II-a, cea mai lungă a unui monarh britanic. Jubileul de Platină va fi celebrat cum se cuvine, cu o serie de evenimente organizate special în întregul regat. Ce cadou inedit a trimis în Marea Britanie președintele Franței, Emmanuel Macron.
Regina Elisabeta a II-a scrie istorie în Marea Britanie, devenind primul monarh care celebrează Jubileul de Platină, niciun alt suveran al regatului nu a domnit atât de mult – 70 de ani.
Momentul va fi sărbătorit prin omagii, reviste comemorative, expoziţii, retrospective, emisii speciale, concerte. Pentru acest weekend, străzile vor fi pavoazate cu mari portrete ale reginei, faţadele decorate, chiar şi în mediul rural englezesc, iar pieţele vând suveniruri tricolore şi vesela care poartă efigia suveranei.
Celebrările vor începe joi prin tradiţionala paradă militară anuală a salutului regimentelor armatei britanice Trooping the Colour, pe care regina în vârstă de 96 de ani le inspecta altădată pe cal, urmată de un survol aerian cu 70 de aparate ale Royal Air Force.
Tot mai absentă din spațiul public în ultimele luni, Regina Elisabeta a II-a s-a întors marți la Windsor după câteva zile de odihnă la castelul ei scoţian din Balmoral, are dificultăţi de mers şi se sprijină de un baston.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Regina a avut câteva apariţii surpriză, surâzătoare şi relaxată, la un show ecvestru, ea fiind pasionată de cai, la inaugurarea unei noi linii de metrou ce-i poartă numele, iar săptămâna trecută la celebra expoziţie Chelsea Flower Show din Londra.
? Pour célébrer le jubilé d’Elizabeth II, Emmanuel Macron a décidé d’offrir à sa Majesté l’un des chevaux de la Garde républicaine, baptisé Fabuleu de Maucour.
? #franceinfo canal 27@franceinfoplus @SofiaDolle
— France TV Europe (@FranceTVEurope) June 1, 2022
Una dintre pasiunile reginei a fost sursă de inspirație pentru președintele Franței. Emmanuel Macron i-a trimis Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, cu ocazia Jubileului de Platină, un cal de cavalerie numit „Fabulos”.
„Pentru a sărbători Jubileul de Platină al Elisabetei a II-a, președintele francez Emmanuel Macron a decis să ofere Majestății Sale unul dintre caii Gărzii Republicane”, a declarat o sursă prezidențială pentru Paris Match.
Calul pursânge cenușiu, în vârstă de șapte ani, a traversat Canalul Mânecii de la Paris pentru a deveni proprietatea permanentă a reginei săptămâna aceasta. Cadoul va mai include și o șa și o sabie de la Garda Republicană. Numele său complet este „Fabuleux de Maucourt” – denumirea hergheliei din departamentul Meuse din nord-estul Franței, unde s-a născut.
Calul oferit cadou Reginei Elisabeta a II-a cu ocazia Jubileului de Platină a fost unul dintre cei 470 de cai care au servit la Garda Republicană – unitatea militară de elită a președintelui francez. Până în prezent, animalul a fost amiral al Cavaleriei Regimentului, a spus generalul Eric Bio Farina.