Efectele opoziției împotriva lui Putin și războiului. Oligarh rus, obligat să vândă afacerea pe doar 3% din valoarea ei

Ana Anitoiu 06.05.2022, 14:52
Efectele opoziției împotriva lui Putin și războiului. Oligarh rus, obligat să vândă afacerea pe doar 3% din valoarea ei

Un oligarh rus sancționat de Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord a fost obligat de Kremlin să-și vândă o afacere pe doar 3% din valoarea ei, după ce s-a opus războiului declanșat de Vladimir Putin în Ucraina și a criticat armata rusă.

Declarații cu care oligarhul rus l-a deranjat pe Vladimir Putin

Oligarhul rus Oleg Tinkov, în vârstă de 54 de ani, nu s-a temut să critice atât războiul început de Vladimir Putin în Ucraina, cât și armata rusă și întreaga sa țară. El a îndemnat Occidentul, în limba engleză, să-i ofere liderului de Kremlin „o ieşire clară pentru a-şi salva faţa şi a opri acest masacru”.

„Nu văd niciun beneficiar al acestui război nebun! Mor oameni nevinovaţi şi soldaţi. Generalii, trezindu-se cu o mahmureală, şi-au dat seama că au o armată de rahat. Şi cum va fi bună armata, dacă tot restul ţării este de rahat şi împotmolită în nepotism, linguşire şi servilism?”, a spus el, precizând că 90% dintre cetățenii ruși se opun conflictului armat.

Oligarh rus, obligat sa vanda afacerea pe doar 3% din valoarea ei
Oleg Tinkov

Cu ce consecințe s-a confruntat oligarhul rus

Oleg Tinkov a spus, pentru The New York Times, că directorii de rang înalt ai Băncii Tinkoff au primit ordin de la Kremlin să întrerupă orice relație cu el chiar din cea de-a doua zi după declarația sa conform căreia războiul din Ucraina este „un masacru”.

„M-au obligat să vând din cauza declarațiilor mele. Nu am putut negocia”, a spus Oleg Tinkov în interviul pentru NYT.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Oligarhul rus și-a vândut săptămâna trecută pachetul de 35% din TCS, grupul ce deține 100% din Tinkoff Bank, către compania Interros deținută de magnatul rus Vladimir Potanin. Deși nu a dezvăluit la ce preț s-a încheiat tranzacția, Oleg Tinkov a precizat că și-a vândut participația la doar 3% din valoarea pe care o considera reală.

Bursa din Londra a evaluat pachetul oligarhului rus de 35% din TCS, anul trecut, la o valoare de peste 20 de miliarde de dolari. Oleg Tinkov, care a înființat Tinkoff Bank în anul 2006, a fost sancționat de Regatul Unit al Marii Brtianii și al Irlandei de Nord cu înghețarea activelor și interdicție de călătorie.

Oligarhul rus se teme pentru viața lui

Oleg Tinkov a spus că o sursă din interiorul băncii l-a informat că directorii acesteia au fost amenințați că Tinkoff Bank va fi naționalizată în cazul în care el nu își va vinde participația, iar numele acesteia va fi schimbat.

De cealaltă parte, reprezentanții Tinkoff Bank au transmis că nu a fost făcută nicio amenințare la adresa conducerii băncii. Însă, la data de 22 aprilie, aceștia au anunțat că banca va primi o nouă denumire în acest an.

Oligarhul rus a mai dezvăluit că a fost avertizat de prieteni ai săi cu contacte în serviciile de securitate din Rusia că este în pericol. După ce a primit această informație, și-a angajat gărzi de corp. Magnatului i s-a spus că decizia în privința lui a fost luată. Oleg Tinkov crede că acest lucru poate însemna, dincolo de ceea ce s-a întâmplat deja, că i-ar putea fi amenințată viața după ce i s-a opus președintelui Vladimir Putin.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...