Unii dintre refugiații ucraineni care au fugit din calea războiului declanșat pe 24 februarie de liderul rus Vladimir Putin au început să cumpere case în Italia, într-una dintre cele mai exclusiviste zone ale țării. O parte dintre ei se gândesc la investiții, în timp ce alții vor doar să-și asigure o locuință liniștită, departe de bombardamentele rușilor.
Conform presei italiene, cei mai bogați dintre refugiații ucraineni au început să cumpere masiv proprietăți în Riviera Italiană, în Liguria. Unii dintre cumpărători vor doar să aibă o locuință sigură și liniștită. Însă, alții urmăresc să investească pentru a-și asigura averea acumulată, pregătindu-se, totodată, să se mute în Italia dacă situația din Ucraina s-ar înrăutăți și mai mult.
Una dintre destinațiile preferate ale refugiaților ucraineni însătirți este Sanremo. Aleksei Azarov, proprietarul unei agenții imobiliare din Sanremo, care se ocupă doar de vânzarea sau închirierea unor proprietăți de lux, a spus că în ultima vreme, cererile au crescut.

Agentul imobiliar Aleksei Azarov a precizat că are cereri și pentru destinații precum Viareggio și Veneția. El a menționat că a vândut multe proprietăți cu valoarea situată între 200.000 și 5 milioane de euro. Plata s-a făcut „imediat”.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„De la începutul războiului am înregistrat un boom de cereri, în medie cinci pe zi, de la ucraineni interesați să cumpere vile sau apartamente în Sanremo, dar și în Bordighera, Alassio, Camogli și Rapallo”, a spus Aleksei Azarov pentru site-ul de știri italian ANSA.
Totuși, nu toți refugiații ucraineni sunt la fel de norocoși. Unii au fugit din țară cu puținul pe care-l aveau, lăsându-și în urmă locuințele și cele mai multe bunuri acumulate în timp, fără să știe dacă le vor mai găsi atunci când se vor putea întoarce.
De altfel, numeroși adulți și copii au rămas în Ucraina. Unii dintre ei au fost uciși în atacurile rușilor, iar alții supraviețuiesc în condiții grele. În Mariupol, oraș portuar intens bombardat de forțele armate ale liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, copiii așteptau ploaia ca să poată bea apă din bălți, iar femeile își riscau viața alergând kilometri, sub tirurile de artilerie, până la o fântână, conform BBC.
Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului a anunţat, luni, că au fost raportate 4.335 de victime civile în Ucraina, între care cel puţin 1.842 de morţi, până la data de 11 aprilie. Însă, oficialii estimează că numărul real al victimelor este „considerabil mai mare”, dar din multe zone, raportarea victimelor este foarte dificilă.