Războiul din Ucraian a intrat în cea de-a opta săptămână, iar Rusia nu a reușit să-și îndeplinească niciun obiectiv. Forțele Moscovei s-au retras din jurul Kievului și își concentrează atenția pe zona de est a Ucrainei, în regiunea Donbas. Occidentul a promis că va ajuta în continuare Kievul, în timp ce SUA au o previziunea sumbră cu privire la încheierea conflictului.
Teoria potrivit căreia conflictul din Ucraina ar putea fi unul pe termen lung reprezintă o schimbare semnificativă față de primele zile ale războiului, când toată lumea se aștepta ca Rusia să cucerească rapid capitala ucraineană Kiev, dar subliniază și eșecurile Moscovei pe câmpul de luptă.
Mulți dintre liderii occidenteli au subliniat că este greu de prezis cu exactitate cât timp ar putea dura războiul, în timp ce unii au spus că nu există indicii că obiectivele finale ale președintelui Vladimir Putin s-au schimbat și este puțin probabil ca acesta să urmărească negocieri diplomatice, dacă nu se confruntă cu o înfrângere militară. Secretarul de stat al SUA Antony Blinken le-a spus aliaților europeni că Statele Unite consideră că războiul Rusiei din Ucraina ar putea dura până la sfârșitul anului 2022, au declarat doi oficiali europeni pentru CNN.

Consilierul pentru securitate națională al SUA Jake Sullivan a declarat că luptele vor continua „timp de luni sau chiar mai mult”, în timp ce alți doi oficiali europeni au spus că sunt de părere că luptele din estul Ucrainei ar putea dura patru până la șase luni.
Antony Blinken a spus că a discutat cu omologii săi despre preocuparea că războiul se va putea prelingi și și-au luat angajamentul să ajute în continuare Ucraina.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]SUA au anunțat ajutor militar suplimentar pentru Ucraina în valoare de 800 de milioane de dolari, iar Antony Blinken a declarat că țara sa vrea să pună Kievul în cea mai puternică poziție de negociere, continuând să ofere armament pentru a ajuta armata ucraineană să se apere, dar trebuie și să crească presiunea asupra lui Vladimir Putin prin impunerea de costuri severe pentru Rusia.
Pentagonul s-a întâlnit săptămâna aceasta cu directorii celor mai mari opt producători de armament din SUA, în eventualitatea în care războiul din Ucraina va dura ani de zile.