CFR Cluj și FCSB sunt despărțite de cinci puncte, iar primul meci direct, programat peste trei zile, poate decide soarta titlului. Gigi Becali s-a lăudat că în școală a fost olimpic la matematică și a calculat, în direct, șansele echipei pe care o finanțează.
CFR Cluj mai are cinci puncte avans cu șase etape înainte de finalul campionatului. Cele două formații se vor înfrunta peste trei zile la Cluj, în runda cu numărul 5 din play-off. Stadionul va fi plin pentru că organizatorii au anunțat că au vândut deja toate biletele.
Gigi Becali s-a lăudat acum câteva zile că avea doar note de zece la matematică în școală și a făcut rapid calculele ca să vadă ce șanse la titlu are FCSB.
„Mai sunt 6 etape, Dacă pierdem, s-a terminat, dacă facem un egal, mai sperăm așa. Mai sunt 3 zile și la revedere. Dacă câștigăm, le scade lor moralul.
Ei nu mai sunt o echipă care bat tot. Poate să îi încurce şi Voluntariul. La meciurile cu Argeș e prietenie, nu îmi fac probleme. E fundașul ăla care e prieten bun”, a declarat patronul FCSB, pentru Pro Arena.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Duelul dintre CFR Cluj și FCSB va fi condus de Istvan Kovacs, un arbitru care a fost delegat la centru la partida Manchester City – Atletico Madrid, prima manșă din „sferturile” Champions League.
„Eu nu sunt supărat că l-au delegat pe el, pentru că el e cel mai bun la ora actuală. Mai e Feșnic, dar el e cel mai bun. Atât vreau, să arbitreze corect. Dacă e galben, să fie galben. Dacă e fault, să fie fault. Că offside-ul îl vede tușierul și ridică sau nu ridică. Nu e mare lucru. Nu mai poți să spui acum că nu știe Istvan Kovacs ce sunt galbenul și faultul.
Nu mai poți să spui «Domne, a greșit». Gata, el nu mai are voie să greșească. Pentru că e un arbitru mult prea experimentat. Din punctul meu de vedere, a fost delegat bine. Atât îi cer: să arbitreze ca un arbitru”, a mai spus omul de afaceri.

Gigi Becali l-a atacat de mai multe ori pe Istvan Kovacs, iar după un meci cu CFR Cluj a susținut că arbitrul nu a dat o lovitură de la 11 metri „pentru că este ungur”. Trupa din Gruia a câștigat ultimele patru campionate, în timp ce FCSB nu a mai cucerit niciun titlu de campioană din anul 2015.