Au devenit deja celebre versurile patriotice pe care Florin Călinescu le recita, versuri dedicate în special Elenei Ceaușescu. În filmările care au circulat pe internet, actorul apare și-n compania Ancăi Pandrea, într-o astfel de ipostază. Actrița a mărturisit pentru impact. ro că ambii au acceptat să rostească numele conducătorilor din comunism, întrucât erau plătiți pentru aceasta.
Actorul Florin Călinescu se află pe lista actorilor care în epoca comunismului au recitat poezii patriotice, slăvindu-i pe Elena și Nicolae Ceaușescu, alături de alte nume mari ale teatrului și cinematografiei românești, precum regretații Radu Beligan, Ion Caramitru, Mircea Albulescu sau Florina Cercel. Călinescu avea în jur de 30 de ani, terminase Institutul de Artă teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” și debutase în cinematografie, în serialul românesc „Lumini și umbre”, când îmbrăcat la costum și cu cravată, așa cum se cerea la acea vremea, a apărut pe scenă aducând ode foștilor conducători comuniști.
Actorul nu a avut însă nicio poziție oficială după ce imaginile scoase din arhivă au fost făcute publice pe internet. Printre altele, Călinescu o numea pe soția fostului dictator comunist „neobosit savant”. Într-una dintre filmări, el apare alături de Anca Pandrea, recitând o poezie dedicată Elenei Ceaușescu, la „Cântarea României”, un festival celebru la acea vreme, ce avea „rolul” de a promova dragostea față de muncă și devotamentul față de patrie și partid, față de comunism. Actrița a recunoscut pentru impact.ro că nu avea nicio reținere să pronunțe numele de Ceaușescu, lucru pe care de altfel l-a acceptat și Călinescu, atâta timp cât ei își făceau doar meseria. Și, mai mult, erau și plătiți pentru aceasta.

„Eu am spus numele de Ceaușescu, și eu și Călinescu, cum să nu. Ne făceam doar meseria. Spuneam versuri patriotice, ne înțelegeam foarte bine. Ne luam bănuții de la televiziune și gata”, a mărturisit Anca Pandrea în exclusivitatea pentru impact.ro.
Tot Anca Pandrea ne-a mai sous că fostul său partener de viață, Iurie Darie, deși și el a fost solicitat să recite versuri patriotice, a acceptat, dar a pus condiția să nu pronunțe numele de Ceaușescu.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Când Nae Cosmescu a făcut un spectacol mare și l-a chemat și pe Iura, el i-a zs că vine, că spune orice pentru pionieri, copii, dar fără să pronunțe numele Elena și Nicolae Ceaușescu. Iura era recunoscut că niciodată nu a făcut asta”, a completat actrița.
În prezent, Florin Călinescu lucrează la un nou format al emisiunii sale, lansată în toamna trecută la Prima TV, una care nu a rupt gura târgului. Nu se știe însă nici când, nici cum va reveni vedeta pe micile noastre ecrane. „Florin Călinescu Show”, o emisiune de tip pamflet în care acesta a abordat teme din diferite domenii, politică, sport, social sau monden, a debutat pe 19 octombrie la Prima TV, la doar câteva luni de la plecarea acestuia de la PRO TV, din echipa de jurați a emisiunii „Românii au talent”. Noua producţie a fost difuzată timp de mai bine de două luni în fiecare săptămână, în zilele de marţi, miercuri şi joi, în intervalul orar 20:00-22:00. Florin Călinescu nu s-a mai bucurat însă de aceeași popularitate, numărul celor care au preferat să-i urmărească evoluțiile scăzând foarte mult față de vremurile sale de glorie.