Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat că este aproape imposibil de imaginat un mecanism de plată în ruble a livrărilor de gaze rusești, așa cum a cerut președintele rus Vladimir Putin în urma sancțiunilor pe care Occidentul i le-a impus Moscovei pentru declanșarea războiului în Ucraina.
Vladimir Putin a anunțat, joi, că a semnat un decret conform căruia cumpărătorii străini de gaz rusesc trebuie să-l plătească în ruble, începând de vineri, 1 aprilie. Președintele Rusiei a avertizat că în caz contrar, contractele vor înceta.
„Ca să cumpere gaze naturale rusești, trebuie să deschidă conturi bancare în ruble la bănci din Rusia. Din aceste conturi vor fi făcute plățile pentru gazele livrate începând de mâine.
Dacă nu vor fi făcute aceste plăți, vom considera că au fost încălcate clauzele contractelor. Nimeni nu ne dă nimic pe gratis și nici noi nu vom face acte caritabile. Prin urmare, dacă această condiție nu este respectată, contractele vor înceta”, a declarat Vladimir Putin, conform Reuters.

Rusia are o listă de țări „neprietenoase”, ce coincide cu cea a statelor ce au impus sancțiuni împotriva Moscovei. Printre acestea se numără: Statele Unite ale Americii, statele membre ale Uniunii Europene, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Japonia, Canada, Norvegia, Singapore, Coreea de Sud, Elveția și Ucraina. Unele dintre ele, inclusiv Norvegia și SUA, nu cumpără gaz rusesc.
Ministrul Afacerilor Externe a adus ca argument că plata în ruble a livrărilor de gaze rusești către Europa nu este prevăzută de contracte. Astfel, Bogdan Aurescu susține că un asemenea mecanism, dorit de Vladimir Putin, este imposibil.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Ministerul Afacerilor Externe este mai puţin implicat în chestiunile care ţin de securitate energetică, din perspectiva acestor contracte de livrare de gaz, însă, aşa cum au arătat toţi aliaţii care s-au pronunţat pe acest subiect, este clar că prevederile contractelor trebuie respectate.
Contractele nu prevăd plata în ruble a acestor livrări de gaze, deci este imposibil să faci o astfel de plată, dacă trebuie să respecţi prevederile contractelor respective”, a declarat ministrul de Externe, la RFI România.
Bogdan Aurescu a precizat că acest subiect al plății gazelor rusești în ruble a fost abordat și la reuniunea miniştrilor de Externe din statele Formatului Bucureşti 9, care a avut loc joi la Bratislava. Oficialul a precizat că toți colegii lui au avut aceeași poziție – este aproape imposibil de imaginat acest mecanism cerut de Vladimir Putin.