Într-un interviu acordat mass-mediei ruse independente, liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, a declarat că printre punctele aflate pe masa negocierilor de pace ruso-ucreinene se numără și protejarea limbii ruse în Ucraina, specificând că un asemenea demers ar putea fi o formulă de „respect reciproc faţă de limbile cetăţenilor din ţările vecine”.
„Respect limbile națiunilor vecine – sunt interesat de un astfel de acord, vreau să-l semnez cu toate ţările vecine. Sunt interesat de Rusia, Ungaria, Polonia, România – avem multe probleme istorice diferite. România și așa mai departe… Avem multe minorităţi, naţionalităţi şi acest acord ar trebui să fie suficient pentru a respecta anumite limbi în ţara noastră”, a afirmat preşedintele ucrainean.
Comunitatea istorică română din Ucraina este a treia ca pondere pe harta etnico-lingvistică din Ucraina, după cei care se declară etnici ucraineni și ruși, având un număr speculativ de peste 500.000 de persoane.

Președintele Ucrainei, Volodomir Zelenski, a declarat într-un discurs oficial din 2020, de Ziua Unității și Libertății Ucrainei, că „Bucovina de Nord a fost ocupată de români”. Poziție sa arogantă, de atunci, a trecut nesancționată de România, care iată că, în plin război, susține din toate puterile Ucraina în fața invaziei rusești. Sute de mii de refugiați ucraineni s-au refugiat în România fiind primiți în cele mai bune condiții – cazare, masă, scoală, bani și asistență medicală. Plus ajutoare de toate felurile trmise în Ucraina.
O dispoziție a Administrației Regionale de Stat Cernăuți a impus, în luna decembrie 2020, ca limba română să nu mai poate fi limbă regională. Și asta în pofida faptului că Legea privind bazele politicii lingvistice a fost declarată neconstituțională în februarie 2018, deciziile unor consilii regionale, orășenești, rurale și de orășel din regiunile Dnipropetrovsk, Transcarpatia, Zaporijia, Luhansk, Mykolaiv, Odessa, Herson și Cernăuți nu s-au anulat.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, va vorbi săptămâna viitoare în Parlamentul României.