Dario Bonetti, prima reacție după ce a câștigat procesul cu Dinamo și s-ar putea prezenta la antrenamentele echipei. „Angajamentele sunt clare”

Sorin Barbu 25.03.2022, 14:16
Dario Bonetti, prima reacție după ce a câștigat procesul cu Dinamo și s-ar putea prezenta la antrenamentele echipei. „Angajamentele sunt clare”

Continuă bâlciul la Dinamo. Dario Bonetti a câștigat procesul cu clubul și echipa ar putea avea încă un antrenor principal lângă Dusan Uhrin. În plus, solicită și 80.000 de euro. Tehnicianul nu a vorbit prea mult după ce a aflat decizia, dar le-a amintit câinilor că avea un contract care trebuie respectat.

Dario Bonneti, „repus în drepturi” de instanță

Dinamo are din nou probleme foarte mari. Dario Bonetti a fost dat afară și a dat clubul în judecată. A cerut să fie repus în drepturi, dar vrea și 80.000 de euro. Italianul câștiga 5.000 de euro pe lună, plus 1.000 de euro de la Nicolae Badea, printr-un contract separat.

Playsport.ro a aflat că tehnicianul italian a primit câștig de cauză, iar dacă vrea se poate prezenta la antrenamentele echipei. Ar fi un nou moment penibil și este mai mult ca sigur că Dusan Uhrin, nemulțumit de situația de la gruparea din Ștefan cel Mare”, ar avea un nou motiv să se gândească la plecare.

Soluția pe scurt: „Admite, în parte, contestaţia, astfel cum a fost precizată. Anulează măsura administratorului judiciar RTZ& PARTNERS SPRL – Filiala Bucureşti al debitoarei SC DINAMO 1948 SA înregistrată sub nr. 2512/26.09.2021 de denunţarea a Contractului de Activitate Sportivă înregistrat sub nr. 406/14.07.2021 la SC DINAMO 1948 SA încheiat între contestatorul BONETTI DARIO şi debitoarea SC DINAMO 1948 SA.

„Respinge, ca inadmisibile, cererile contestatorului privind constatarea neîncetării efectelor contractului odată cu denunţarea acestuia, obligarea intimatei la respectarea in continuare a contractului şi obligarea debitoarei la plata sumelor scadente pana la momentul prezent.

Obligă debitoarea SC DINAMO 1948 SA la plata către contestator a sumei de 200 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.

Cu apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 24.03.2022.
Document: Hotărâre 1378/2022 24.03.2022”, se arată în decizia tribunalului, publicată în exclusivitate de playsport.ro.

Dario Bonetti revine la Dinamo
 

Dario Bonetti a aflat decizia instanței, dar nu a vorbit prea mult pe margine acestui subiect. Și el, și conducătorii lui Dinamo așteaptă motivarea judecătorilor.

„Îmi pare foarte rău pentru ceea se întâmplă, dar angajamentele sunt clare”, a declarat Dario Bonetti pentru gsp.

Dinamo are probleme și cu fostul antrenor. Mircea Rednic s-a adresat instanței și solicită să primească patru salarii, după ce a fost dat afară în luna decembrie a anului 2021.

Urmăriți Impact.ro și pe