Scumpirile anunțate de autorități în următoarea perioadă îi îngrijorează nu doar pe fermieri, legumicultori și comercianți, ci mai cu seamă pe cumpărători. Cum sezonul cald se apropie cu pași repezi, cu toții ne gândim deja la roșiile românești și salata delicioasă de vară care urmează să ne delecteze. Se pare, însă, că doar puțini își vor permite să pună pe masă acest aliment, care ar putea să aibă un preț uluitor, susțin legumicultorii.
Prețurile la alimentele de bază au început deja să se majoreze, pe fondul scumpirilor materiilor prime, care au ajuns chiar și la peste 30%, de la debutul războiului din Ucraina. Iar legumele românești nu fac excepție. Legumicultorii au avertizat că anul acesta roșiile ar putea să ajungă la un preț neașteptat de mare.
Costurile de întreținere a solariilor vor duce la un cost incredibil pentru un kilogram de roșii, anul acesta. Legumicultorii se tem deja că există șansa ca roșiile și alte produse vegetale să rămână nevândute, dat fiind costurile ridicate ce urmează să fie practicate la tarabe.
„Nici nu știm cum ne vom descurca. Dacă prețul o ia razna atât de mult, rămânem cu marfa nevândută. Cine își va mai permite să dea atâția bani?”, se întrebă Ștefan Țuțuianu, producător agricol din comuna călărășeană Cuza-Vodă, potrivit adevarul.ro.

Pentru a evita cheltuielile foarte mari cu încălzirea solariilor, un legumicultor a ales să planteze răsadurile de roșii în momentul în care vremea va fi favorabilă. Cei care totuși păstrează obiceiul culturilor din solar ar urma să comercializeze kilogramul de roșii cu peste 30 de lei, susțin producătorii din domeniu.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Voi achiziționa 300 de răsaduri cu 2 lei/bucata și le voi planta când se încălzește vremea. Acum la 5 grade Celsius noaptea, nu pot să le asigur condiții. Facturile la încălzire ne ard buzunarele. Anul trecut, pe piață, primele roșii românești au ieșit la 25 de lei kilogramul. Vă dați seama că anul acesta prețul va mai crește”, spune producătorul.
În ciuda eforturilor de a păstra prețurile la un nivel cât mai jos, legumicultorii se confruntă cu o situație dificilă. Aceștia nu reușesc să aibă suficiente vânzări pentru a acoperi costurile comercializării produselor lor în piețe. Astfel, ei nu văd cu ochi buni viitoarele luni, când atât producătorii cât și cumpărătorii vor avea de suferit din pricina prețurilor în creștere.
„E prea devreme să știm ceva, însă bine nu se arată. Vom fi cu toții puși la pământ. Și producători, și consumatori. Vă dau un exemplu. Ieri, o zi întreagă am vândut o legătură de usturoi verde. 2 lei, atât, în condițiile în care chiria pentru tarabă este 350 de lei lunar. Vom mai lăsa din preț, dar nici așa nu cred că vor fi clienți. Până pe 15 ianuarie am avut conopidă la vânzare. 1.500 de fire am plantat. Nici cu 2 lei nu am reușit să o vând”, spune producătorul.
Iar viitorul nu sună deloc bine. Din aprilie, energia scumpă se va resimți și în piețe, precum se resimte deja la raftul supermarketurilor. Producătorii recunosc că au plătit în ultimele luni facturi duble. Estimările lor arată că prețul unui kilogram de roșii va putea ajunge și la 30-40 de lei, în timp ce castraveții se vor vinde cu 8 lei, iar legătura de ridichi va ajunge să coste 6 lei. Toate aceste scumpiri se datorează prețurilor pe care fermierii le plătesc pentru energia electrică, lemne și gaze folosite la încălzirea solariilor.