Rusia a ameninţat în mod direct că oprește livrările de gaz spre Europa prin conducta Nord Stream 1, pentru prima dată de la invazia din Ucraina. Anunțul a fost făcut, luni, de vicepremierul rus Alexander Novak la televiziunea de stat. Uniunea Europeană primește aproximativ 40% din gaz și 30% din petrolul său din Rusia. În cazul în care aprovizionarea este întreruptă, UE nu are soluții rapide și nici înlocuitori.
Federația Rusă a avertizat că ar putea închide principala sa conductă de gaz către Germania, dacă Occidentul va continua și ar interzice petrolul rusesc. Viceprim-ministrul rus Alexander Novak a spus că o astfel de mișcare va duce la „consecințe catastrofale” pentru aprovizionarea globală și va duce la dublarea prețului petrolului la 300 de dolari/baril.
Novok a spus că Rusia are tot dreptul să riposteze și a subliniat decizia Germaniei de luna trecută de a bloca certificarea pentru a doua conductă Nord Stream dintre cele două țări.
„Avem dreptul deplin (…) să impunem un embargou asupra tranzitului de gaz prin conducta Nord Stream 1, care în prezent operează la capacitatea maximă”, a explicat vicepremierul rus, precizând că o astfel de măsură ar fi similară cu decizia Germaniei de a opri aprobarea proiectului Nord Stream 2.

Alexander Novak a dat asigurări că Rusia nu face încă acest pas, dar a adăugat că guvernul de la Moscova se simte împins în această direcţie de politicienii europeni şi de acuzaţiile lor. De asemenea, oficialul lui Putin a atras atenţia că preţul petrolului ar putea creşte de peste două ori, până la 300 de dolari barilul, dacă SUA şi aliaţii lor ar interzice importurile de petrol rusesc.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Foarte important de precizat este faptul că Nord Stream 1 asigură aproximativ 60 de miliarde de metri cubi de gaz pe an, ce vin din Rusia spre Germania, apoi redistribuite spre mai multe ţări europene. Berlinul a suspendat procesul de aprobare a gazoductului Nord Stream 2, după ce Federația Rusă a recunoscut independenţa provinciilor separatiste din estul Ucrainei.
Teama unui război energetic între Rusia şi Occident sunt tot mai mari, în contextul în care Statele Unite fac presiuni pe aliați să interzică importurile de petrol din țara condusă de Vladimir Putin, ca sancţiune pentru invadarea Ucrainei.
Între timp, armata ucraineană tocmai a actualizat situația referitoare la invazia rusă, spunând că „inamicul continuă o operațiune ofensivă, dar ritmul de înaintare al trupelor sale a încetinit semnificativ”.
În a 13-a zi a asaltului rusesc, Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a declarat că, începând cu ora locală 06:00 (8 martie), trupele ucrainene continuă să apere sectoarele din sud, est și nord. Capitala Kiev, precum și orașul Cernihiv erau încă în mâinile ucrainenilor. Acesta a adăugat că apărarea antiaeriană a țării a respins cu succes rachetele și loviturile aeriene ale inamicilor.
„Ocupanții sunt demoralizați și recurg din ce în ce mai mult la jafuri și încalcă regulile dreptului internațional umanitar privind conflictele militare”, a spus Statul Major, potrivit BBC.
Soldații lui Zelenski au susținut, de asemenea, că Rusia recurge acum la războiul psihologic, afirmând că au fost create grupuri de forțe ruse pentru „a desfășura activități de propagandă” în teritoriile ocupate.