Nicolae Stanciu va ajunge tot mai greu la echipa națională după transferul în China, deși selecționerul Edi Iordănescu a spus că își dorește foarte tare să lucreze cu el. Primele partide la care va absenta sunt chiar cele de luna viitoare.
Internaționalul român a semnat contractul cu noua lui formație acum două săptămâni, dar abia astăzi a plecat în China, din cauza problemelor cu viza, iar acolo îl așteaptă 14 zile de carantină.
Edi Iordănescu a spus mereu că Nicolae Stanciu este un jucător valoros pe care se va baza foarte tare la echipa națională, chiar dacă fotbalistul s-a transferat de la Slavia Praga în China la Wuhan Three Towns, echipă care îi oferă trei milioane de dolari pe an. Playsport.ro a scris că selecționerul a gândit chiar un sistem special pentru mijlocașul român în speranța că acesta va putea să vină din timp la lot și să se adapteze fusului orar.
Și totuși, socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg… Iordănescu jr își dorea foarte tare ca Nicolae Stanciu să participe la acțiunile primei reprezentative de pe 25 și 29 martie, partidele amicale cu Grecia și Israel, doar că acest lucru este foarte greu de realizat.
Playsport.ro scrie că Stanciu a fost nevoit să aștepte mai bine de două săptămâni viza ca să ajungă în țara asiatică, din cauza sărbătorilor prilejuite de Noul An Chinezesc. Internaționalul român a plecat astăzi de la Alba Iulia în China, dar nu va intra direct în pregătire cu formația Wuhan Three Towns pentru că trebuie să stea izolat 14 zile. Așa spun reglementările din China, legate de pandemia de COVID-19.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Și nu este tot… După expirarea perioadei de carantină, autoritățile sanitare impun încă șapte zile de monitorizare. O socoteală simplă ne arată că Stanciu va începe antrenamentele cel mai devreme pe 15 martie, iar dacă adăugăm și săptămâna în care va fi observat ajungem la data de 22 martie.
Amicalul cu Grecia, primul meci cu Edi Iordănescu pe bancă, se va desfășura pe 25 martie, iar cel cu Israel se joacă pe 29 martie. Foarte probabil lotul va fi convocat pe 20 martie, iar aceste condiții este greu de crezut mijlocașul va putea să ajungă la reunirea echipei naționale.
Nicolae Stanciu are 29 de ani și a marcat 11 goluri în cele 54 de partide în care a îmbrăcat tricoul primei reprezentative.