Nicolae Stanciu spune adio primei reprezentative? „Când te-ai dus în China, Emirate și Arabia Saudită ai terminat cu echipa națională”

Andrei Cezar 01.02.2022, 18:36
Nicolae Stanciu spune adio primei reprezentative? „Când te-ai dus în China, Emirate și Arabia Saudită ai terminat cu echipa națională”

Nicolae Stanciu a semnat recent cu Wuhan Three Towns, echipă nou promovată în prima ligă din China. Mijlocașul român a părăsit-o pe Slavia Praga după două sezoane și jumătate în tricoul său, timp în care a cucerit două titluri de campion și o Cupă a Cehiei. Tot mai multe voci din fotbalul românesc spun că odată cu transferul în China, internaționalul român își poate lua adio de la echipa națională.

Șansele ca Nicolae Stanciu să mai fie convocat la echipa națională scad odată cu transferul său în China

Vasile Miriuță este unul dintre cei care avansează acest scenariu. Fostul antrenor de la CFR Cluj este convins că odată cu transferul la echipa chineză șansele ca Niculae Stanciu să mai prindă echipa națională scad foarte mult. Miriuță consideră că mijlocașul de 28 de ani a pus prima reprezentativă pe planul secund și că mai importantă în luarea deciziei a fost oferta financiară venită din partea celor de la Wuhan Three Towns.

E gata cu echipa națională! Când te-ai dus în China, Emirate și Arabia Saudită, părerea mea e că ai terminat cu echipa națională. Nicușor s-a gândit la el, la viitorul lui, să câștige bani. Dacă îți dorești să rămâi în Europa și să mergi la echipa națională, rămâi în Europa. Cred că rețeta financiară a fost foarte mare”, a declarat Vasile Miriuță potrivit ProX.

Salariu triplu la Wuhan față de Praga

Mijlocașul în vârstă de 28 de ani a trecut deja vizita medicală la noua formație și urmează ca zilele viitoare să intre în angrenajul echipei. Slavia Praga l-a vândut pe Nicolae Stanciu la nou-promovata din China contra sumei de 4,5 milioane de euro, cât a plătit pentru achiziționarea sa în vara lui 2019, de la Al Ahli.

„Tricolorul” a semnat un contract pe trei sezoane și va fi plătit regește la Wuhan Three Towns. Stanciu va încasa un salariu anual de 3 milioane de dolari, triplu față de cât primea la Praga.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Wuhan Three Towns este o echipă înființată în 2016 și este antrenată în prezent de spaniolul Pedro Morilla (49 de ani), fost tehnician al Granadei. În campionatul Chinei, Nicolae Stanciu se va duela, printre alții, cu brazilianul Oscar(Shanghai Port) și belgianul Fellaini (Shandong).

În cariera sa, mijlocașul român a trecut pe la echipe precum FC Unirea Alba Iulia, FC Vaslui, FCSB (fostă Steaua), Anderlecht, Sparta Praga, Al Ahli și Slavia Praga. Cota de piață a lui Stanciu este de 7 milioane de euro, potrivit Transfermarkt.

Urmăriți Impact.ro și pe