Divorţ în mare secret. Unul dintre cele mai cunoscute cupluri din România s-a destrămat în urmă cu mai bine de un an. Abia acum s-a aflat

Andra Daoud 17.02.2022, 13:59
Divorţ în mare secret. Unul dintre cele mai cunoscute cupluri din România s-a destrămat în urmă cu mai bine de un an. Abia acum s-a aflat

În timp ce unele cupluri aleg să își spele rufele în public și să știe toată lumea despre problemele lor, altele sunt cât se poate de discrete, atât în ceea ce privește momentele fericite, cât și problemele din relație. Un cuplu celebru din România și-a spus adio la începutul pandemiei, însă abia acum s-a aflat. De ce s-au despărțit și ce se întâmplă cu averea.

Divorț în mare secret

După 12 ani de căsătorie, Dinu Pescariu și soția sa, Letiția, au decis să divorțeze. Actele au fost depuse în 2020, la începutul pandemiei, însă abia acum s-a aflat de separare. Divorțul s-a finalizat, însă mai e un hop de trecut, pentru că cei doi parteneri nu pot face partajul, din cauza unui sechestru care există pe avere. Cei doi au împreună doi băieți, însă problemele acumulate în ultimii ani și-au spus cuvântul și au dus la încheierea relației.

Dinu și Letiția veneau fiecare după câte un divorț atunci când s-au cunoscut. El se despărțise de Ileana Badiu, în 2004, iar Letiția îi spusese adio lui Răzvan Enache, cu care avea un băiețel în vârstă de 3 ani la vremea respectivă. Dinu Pescariu încă juca tenis de performanță atunci și intrase și în afaceri. Letiția, pe de altă parte, prezenta emisiunea „Nuntă în 48 de ore” la Prima TV.

S-au îndrăgostit unul de celălalt, iar în 2008 s-au căsătorit. În timpul mariajului s-au născut cei doi copii ai lor: Alex, în vârstă de 13 ani și Ianis, care are 10 ani.

Divorţ în mare secret. Unul dintre cele mai cunoscute cupluri din România s-a destrămat în urmă cu mai bine de un an. Abia acum s-a aflat
Dinu și Letiția Pescariu

De ce au ales să divorțeze în secret

Surse din anturajul celor doi susțin că probleme cu legea ale fostului sportiv au fost cele care au măcinat relația. Astfel, Dinu și Letiția au ales să meargă pe drumuri separate după 12 ani de căsnicie. Au vrut un divorț discret, de dragul copiilor, așa se face că au depus actele în 2020, dar abia acum s-a aflat vestea.

Dinu și Letiția au divorțat în 2020, în pandemie. Știu puțini oameni, nu au vrut să vorbească despre hopul ăsta din viața lor pentru a-și proteja copiii. Chiar dacă băieții sunt foarte mari și înțeleg ce înseamnă un divorț, părinții lor au acționat atât de subtil și de inteligent, încât ei nu au fost deloc afectați totul a fost natural, discret și cu respect. Nu cu jigniri sau reproșuri cum vedem de obicei.

Letiția, în primul rând, este o femeie foarte deșteaptă, nu doar frumoasă, și totul i se datorează. Motivul divorțului… nu s-au mai înțeles! Dinu, după problemele cu procesul penal, cu dosarul Microsoft, s-a transformat, a fost alt om. A fost foarte afectat, și-a schimbat comportamentul. Nu în bine”, a declarat pentru Click! o persoană din anturajul afaceristului.

Chiar dacă divorțul s-a pronunțat, cei doi foști soți nu pot face partajul, din cauză că o parte din bunurile comune sunt puse sub sechestru. Dinu Pescariu a fost văzut zilele trecute în compania Alexandrei Dinu, motiv pentru care mulți cred că afaceristul și-a refăcut deja viața după divorț.

Urmăriți Impact.ro și pe