Monica Vitti, regina cinematografiei italiene, a murit. Actriţa avea 90 de ani

Iancu Andreea 02.02.2022, 17:21

Actrița italiană Monica Vitti, considerată regina cinematografiei din Italia a murit la vârsta de 90 de ani. Anunțul trist a fost făcut de către ministrul italian al Culturii, Dario Franceschini. Aceasta a avut o serie de apariții spectaculoase în cadrul producțiilor regizorului Michelangelo Antonioni.

Monica Vitti a murit la vârsta de 90 de ani. Cine a fost celebra regină a cinematografiei italiene

„Adio, Monica Vitti, adio reginei cinematografiei italiene. Am pierdut o mare artistă, am pierdut un mare om al Italiei”, a fost mesajul transmis de ministrul italian al Culturii, Dario Franceschini, cel care a anunțat că vedeta s-a stins din viață. Monica Vitti, care a murit la vârsta de 90 de ani, a devenit celebră pentru rolurile din filmele lui Michelangelo Antonioni.

Actrița a devenit o emblemă a cinematografiei internaționale cu rolul din pelicula  „L’Avventura” („Aventura”, 1960) în care a interpretat un personaj special, o femeie traumatizată care cochetează cu iubita prietenului său dispărut. Monica Vitti s-a născut la Roma, pe data de 3 noiembrie 1931, având numele real Maria Luisa Ceciarelli. Ea a descoperit pasiunea pentru teatru în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când se juca cu păpușile în fața familiei sale pentru a elimina plictiseala.

„Pe măsură ce cădeau bombele, când trebuia să ne refugiem în adăposturi, eu și fratele meu mai mic improvizam mici piese de teatru pentru a-i distra pe cei din jurul nostru”, povestea actrița.

Monica Vitti, regina cinematografelor, a murit la vârsta de 90 de ani
Actrița s-a remarcat în numeroase producții cinematografice

Actrița s-a remarcat în mai multe pelicule

Cariera cinematografică a Monicăi Vitti a debutat după absolvirea cursurilor Academiei Naționale de Arte Dramatice din Roma, în 1953. Talentul său comic s-a remarcat pe scena teatrului, fiind ulterior descoperită de către regizorul Antonioni, cu care a reușit să se dezvolte în lumea artistică. Relația dintre cei doi a devenit și una sentimentală.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

„Am avut norocul să-mi încep cariera cu un om de mare talent, care era și spiritual, plin de viață și de entuziasm”, recunoștea actrița într-un interviu la televiziunea italiană, în 1982.

Monica Vitti a jucat în numeroase filme precum „Il deserto rosso” (1964), „Le bambole” (1965), „Dramma della gelosia” (1970), „La pacifista” (1970), „Polvere di stelle” (1973), „L’anatra all’arancia” (1975). De asemenea, ea a apărut și în producțiile „Francesca e mia” (1986) şi „Scandalo segreto” (1990), film pe care l-a şi regizat. Ulterior, actriţa s-a întors la prima iubire, teatrul.

Pentru cariera sa artistică, Monica Vitti a primit premii naționale și internaționale: Premiul David di Donatello (1969, 1971, 1974, 1976, 1979) pentru cea mai bună actriţă şi Ursul de argint (1984) pentru rolul principal din „Flirt”, la Festivalul de Film de la Berlin, potrivit imdb.com. De asemenea, în anul 2000, i-a fost acordat Premiul Globul de Aur pentru întreaga sa carieră.

Conform presei internaționale, vestea decesului Monicăi Vitti a fost făcută inițial de fostul ministru italian al Culturii, Walter Veltroni. Acesta a precizat că soțul actriței, Roberto Russo, a fost cel care l-a rugat să facă anunțul. Viața actriței din ultimul timp fusese din păcate afectată de o boală degenerativă de care aceasta suferea. De aceea, vedeta se și retrăsese din lumina reflectoarelor în ultimii ani.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...