Cea mai bună actriță din Franța e de origine română. Cum a emigrat Anamaria din Dărmănești. „Mi-era dor de bunici”

Stan Filon 19.01.2022, 14:59

Cea mai bună actriță din Franța, desemnată în anul 2021, este de origine română! O cheamă Anamaria Vartolomei, are 22 de ani, și i-a impresionat pe toți criticii de film din Franța, cu ultimul său rol din pelicula „L’Evénèment”, regizat de Audrey Diwan. Românca și-a primit premiul în cadrul ceremoniei de decernare a Premiilor Lumières.

Cea mai bună actriță din Franța provine din România

Frumoasa tânără atriță de origine franco-română Anamaria Vartolomei a impresionat publicul din Franța. Pe lângă premiul obșinut de actrișa de 22 de ani, care a fost declarată cea mai bună actriță a Franței în anul 2021, și pelicula a obținut un premiu de prestigiu.

Filmul „L’Evénèment”, regizat de Audrey Diwan, în care Anamaria Vartolomei este protagonistă, a fost desemnat cel mai bun film francez al anului 2021, dar a câștigat și Leul de Aur la Festivalul de Film de la Veneția. Pelicula va ajunge și în cinematografele din România, în acest an.

Cea mai buna actrita din Franta s-a nascut in Romania
Cea mai buna actrita din Franta s-a nascut in Romania

Revelații în cinema

Mai de-atât, tânăra actriță a fost inclusă într-o selecție restrânsă de revelații ale anului 2021 în cinema, făcută de Academia César din Franța pentru rolul său din filmul „Just Kids”, potrivit Cultura la dubă.

Cea mai bună actriță din Franța s-a născut în localitatea Dărmănești, județul Bacău, unde a copilărit până la vârsta de 6 ani. După aceea, micuța Anamaria s-a mutat cu părinții săi în Franța, lăsându-și în urmă prietenii și, mai ales, bunicii, de care a mărturisit în repetate rânduri că i-a fost foarte dor.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

„Sosirea în Franța fost ca o a doua naștere pentru mine. Nu știam să vorbesc limba, nu știam nimic legat de cultura de aici, nu înțelegeam ce se întâmplă în jurul meu.

Eram într-o lume nouă, diferită, iar mie îmi era dor de bunici. A fost un șoc atât de mare pentru mine, încât mi-am pierdut din amintirile de atunci”, a declarat actrița într-un interviu pentru Cultura la dubă.

Recent, Anamaria Vartolomei a fost premiată și acasă, chiar în localitatea natală. „La ultima ședință de consiliu am avut onoarea să avem alături de noi pe actrița Anamaria Vartolomei. Pentru modul în care a reușit sa promoveze comunitatea în care s-a născut,in tară și străinătate și pentru calitățile extraordinare de om și artist, consiliul local i-a decernat distincția „Oameni de valoare ai orașului Darmanesti”, a scris primarul localității pe Facebook, unde a postat și o fotografie alături de tânăra actriță.

Trebuie menționat faptul că premiile Lumières sunt acordate de presa internaţională de film, iar ediția la care a a strălucit Anamaria Vartolomei a fost cea de-a 26-a. Românca se află într-o companie selctă, ținând că premiul său a mai fost acordat dealungul timpului unor actrițe fantastice, precum Isabelle Huppert, Fanny Ardant, Audrey Tatou, Marion Cotillard, Kristin Scott Thomas sau Lea Seydoux.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...