Câteva dintre secretele din viața lui Radu Dumitrescu, noul jurat de la emisiunea culinară „Masterchef” de pe Pro TV, au ieșit la lumină. Înainte de a începe să-și câștige traiul gătind, el a avut ocupații complet diferite, iar la un moment dat, mâncarea i-a adus o problemă serioasă. Iată ce declarație fără menajamente a făcut despre Pepe, într-o încercare de a-și explica un punct de vedere.
Înainte de a se hotărî să-și schimbe complet viața, Radu Dumitrescu a lucrat într-o corporație, a făcut radio și a fost director de bancă. La un moment dat a spus „stop”, a renunțat la tot și a plecat să tundă grădini la Madrid, trăind o experiență pe care a descris-o drept „fabuloasă”. Tot în Spania a lucrat pentru prima dată într-o bucătărie. Însă, după o săptămână de prăjit cartofi, a demisionat.
Mai târziu, Radu Dumitrescu a preluat bucătăria unui mic restaurant vegetarian, deși el nu era vegetarian. Și-a deschis un blog, COOKatar, și a învățat să gătească. Ulterior, îndemnat de Exarhu, cu care a colaborat o perioadă și pe care l-a numit „mentorul” lui, a mers să ajute un francez care se ocupa de bistroul Voilà din Bucureşti. Apoi, i s-a propus să-l preia el și a acceptat.

Născut la Topalu, pe malul stâng al brațului Ostrov, Radu Dumitrescu a spus că pentru el, faptul că gătește bine este o „moștenire de familie” și că multe dintre rețetele sale provin din copilăria lui. El a povestit că provine dintr-o familie în care se mânca mult. Dragostea pentru mâncare i-a adus și o problemă serioasă în privința greutății.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„La mine în familie se mânca mult, bunica din această cauză a şi murit, la 200 de kilograme. Şi eu am fost mai gras, am avut 128 de kilograme. Am slăbit cu sport şi regim. Am fost director de bancă şi după ce am plecat de acolo am mâncat, cerea organismul, era modul meu de refulare.
Aveam puţin peste 30 de ani, am slăbit în 8 luni 40 de kilograme. Dietă, fără alcool, fără dulciuri, cu multă mişcare, atunci mi-am descoperit pasiunea pentru munte”, a povestit noul jurat de la „Masterchef”.
În 2018, Radu Dumitrescu spunea că nu se consideră „chef” și că, de altfel, nu există nimeni în România care să poarte de drept acest titlu. În opinia lui, „chef” este Alain Ducasse, iar el este un bucătar. Noul jurat de la emisiunea „Masterchef” difuzată de Pro TV a atras atenția că în Franța, ca să ajungi la acest titlu, trebuie să urmezi o ierharhie, ca în armată. Ca să-și explice mai bine punctul de vedere, a făcut o declarație tranșantă și despre Pepe.
„Ne luăm nasul la purtare. Noi am uitat să gătim, dar suntem toți chefi. Nu știu, e ca și cum l-ai pune pe Pepe să cânte lângă Céline Dion. Nu pot să fie amândoi cântăreți. Unul e gurist, cu microfonul, fata aia cântă. Chiar dacă mie nu-mi place Céline Dion. Cam despre asta-i vorba.
Eu sunt bucătar, e ok. Poate într-o zi o să avem și un chef în România, poate. Nu o spun cu invidie sau răutate, pur și simplu cred că e bine să știm unde ne este locul, ca să putem merge mai departe. Pentru că, dacă trecem de la bicicletă la Boeing, ce să vezi, ne prăbușim”, a spus el, într-un interviu pentru pressone.ro.
Înainte de noul sezon „Masterchef”, ce va începe miercuri, 12 ianuarie, Radu Dumitrescu a spus că fiecare concurent ar trebui să știe că personalitatea și caracterul sunt cele ce definesc un bun bucătar. El a precizat că apreciază gusturile perfecte obținute din ingrediente simple și farfuriile perfecte, pregătite după principiul „mai puțin e mai mult”.