SPECIAL

Scandal uriaș din cauza certificatului Covid. Cine o să fie testat pe banii statului în fiecare lună. Deputat: „Nu știu de unde vom avea bani”

Adriana Olaru 12.12.2021, 12:38
Scandal uriaș din cauza certificatului Covid. Cine o să fie testat pe banii statului în fiecare lună. Deputat: „Nu știu de unde vom avea bani”

Scandal uriaș din cauza certificatului COVID, mai exact din cauza formei în care acesta va fi introdus în țara noastră. Liderii PNL și PSD se ceartă și spun că testarea este esențială pentru forma finală a documentului, asta pentru că nu ar trebui să fie discriminați cei care până acum nu s-au vaccinat și care oricum plătesc, printre altele, lună de lună contribuții la sănătate, spre exemplu.

11 testări gratuite pe lună

Inițial, certificatul COVID ar fi trebuit să fie exclusiv făcut pe baza vaccinării, adică să aibă acces în zonele publice considerate neesențiale doar cei care aveau schema completă de vaccinare. Acum însă, noul ministrul al Sănătății, profesorul Alexandru Rafila, a propus, printre altele, ca certificatul COVID să conțină inclusiv testarea.

Mai mult, spune Rafila, s-a gândit la varianta ca cei nevaccinați să primească 11 teste în fiecare lună, în baza unor vouchere, care vor fi decontate din bugetul de stat. Liderul PNL, Florin Cîțu, se arată nemulțumit de noile relaxări, dar și de forma în care ar putea arăta certificatul COVID după ce vor fi bătute în cuie toate detaliile. Liberalii spun că nu sunt de acord cu testarea gratuită a angajaților din mediu privat, pentru că acest lucru ar duce la cheltuieli destul de mari.

„În situația în care este țara noastră acum, nu știu de unde vom putea să asigurăm aceste resurse economice pentru a susține testări gratuite înclusiv în mediul privat”, a explicat Gheorghe Pecingină, deputat PNL.

Situația este tensionată și în cealaltă tabără politică și reprezentanții USR fac acuzații dure cu privire la modul în care se dorește modificarea formei inițiale a certificatului COVID. Mai mult, spun liderii USR care se ocupă de problemele de sănătate, ar fi necesare măsuri care să îi ajute și pe românii vaccinați și pe cei care nu s-au imunizat până acum prin vaccinare.

„PSD și PNL n-au învățat nimic, noi ne relaxăm când toate țările din Europa își iau măsuri noi de precauție. Noi nu avem decizii în coaliție pentru sănătatea românilor, fiecare vorbește pentru un electorat. Valul cinci este iminent, trebuie să ascultăm de vocile raționale, nu de politicieni. Politicul are doar pârghii prin vot”, explică Emanuel Ungureanu, deputat USR.

Scandal uriaș din cauza certificatului Covid. Cine o să fie testat pe banii statului în fiecare lună

Cum va arăta noul certificat COVID în România

Situația este tot mai gravă în tot mai multe țări din lume din cauza variantei Omicron, o mutație a virusului sars-cov-2 care dă forme de boală mai puțin severe, dar care se transmite mult mai ușor, spun experții. Pzifer și Moderna au anunțat că lucrează deja la seruri care să fie mult mai eficiente pentru noua tulpină, în timp ce în România se înregistrează tot mai multe cazuri.

„Certificatul verde este o măsură de relaxare a unor restricții, la noi este prost utilizat. Trebuia să adoptăm și noi toate criteriile posibile ale certificatului verde, așa cum este el la nivel european. Ar trebui să includă vaccinare, testare sau trecere prin boală.

Niciuna dintre aceste măsuri nu funcționează însă sută la sută, însă cumulate aceste măsuri măresc protecția. Încet-încet o să dobândim în timp o imunitate care o să ne permită să revenim la normal. Nu știm în cât timp însă”, a declarat Octavian Jurma, medic și cercetător.

Momentan, certificatul COVID este blocat în Camera Deputaților însă, cel mai probabil, o să primească curând unde verde, așa cum s-a întâmplat în majoritatea țărilor europene. Există mai multe noutăți în ceea ce privește acest document.

Dacă va adoptat conform ultimelor propuneri, acesta ar urma să poată fi generat după prima doză de vaccin și să expire dacă respectiva persoană nu se va prezenta la data în care ar trebui să fie făcut rapelul.

Printre modificări se află și testare, certificatul va fi valabil 48 de ore pentru testul antigen și 72 de ore pentru testul PCR. O altă noutate ține de introducerea și eliminarea acestuia. Potrivit noilor propuneri, acesta va fi introdus când numărul cazurilor crește timp de trei săptămâni consecutive și va fi eliminat când incidența la nivel național este mai mică de 1 la 1.000 de locuitori.

Urmăriți Impact.ro și pe