O anchetă a fost demarată recent, după ce polițiștii au ajuns la informația că mai multe certificate covid false au fost eliberate într-un centru de vaccinare din București. Potrivit primelor date, certificatele emise ar fi fost date unor persoane care nu s-au vaccinate, în locul titularilor lor. Totul s-ar fi petrecut în sectorul 2 al Capitalei.
În cursul dimineții de joi, 28 octombrie, polițiștii și procurorii au organizat o acțiune de descindere la un centru de vaccinare din sectorul 2 al Bucureștiului, după ce a apărut suspiciunea eliberării de certificate covid false. Problema, care este una extrem de gravă, a fost anunțată chiar de către edilul sectorului, Radu Mihaiu, într-o postare pe pagina sa de Facebook. Acesta a transmis că centrul de vaccinare Neghiniță se închide temporar.
Începând de azi centrul de vaccinare Neghiniță se închide temporar. Deși în contextul actual e nevoie ca de aer de fiecare centru, suntem forțați să întrerupem activitatea pentru o perioadă. Parchetul, împreună cu Poliția, au descins azi la prima oră pentru a ridica probele de la fața locului. Acest centru a ridicat o serie de suspiciuni privind certificate false. Am alertat imediat autoritățile abilitate, iar azi s-a confirmat că astfel de cazuri s-au repetat, a scris pe Facebook primarul Radu Mihaiu.
Totodată, primarul a anunțat că în perioada următoare va fi dispusă schimbarea integrală a personalului din această unitate. De asemenea, se va încerca reluarea activităților de imunizare la centrul Neghiniță din sectorul 2 cât mai curând posibil. Edilul a menționat faptul că toate persoanele care erau deja programate pentru vaccinare la această unitate vor fi redirecționate către alte centre de vaccinare din zonă.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Până când procurorii nu vor finaliza cercetările nu putem risca să mai colaborăm cu nimeni de acolo. Vom schimba întreaga echipă. Iar în cel mai scurt timp vom reporni activitatea în centrul Neghiniță. Fiindcă e mare nevoie de imunizare în aceste zile, a mai transmis Radu Mihaiu.
Polițiștii Capitalei au anunțat, printr-un comunicat oficial, că au existat mai multe suspiciuni de eliberare a certificatelor covid false, la centrul Neghiniță din sectorul 2. Totodată, în urma celor cinci percheziții imobiliare au fost prelevate probe și urmează să fie audiați 168 de suspecți, precum și 10 martori.
Astăzi, 28.10.2021, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, pun în aplicare 5 de mandate de percheziție domiciliară, pe raza Municipiului București, într-un dosar in care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals informatic. Totodată, sunt puse in executare și 168 de mandate de aducere emise pe numele unor suspecți, precum și alte 10 pe numele unor martori, ce urmează a fi audiați, se arată în comunicatul Poliției Capitalei.
Cercetările oamenilor legii au fost demarate încă din luna august a acestui an, după ce activitatea unor funcționari publici ar fi ridicat semne de întrebare. Aceste persoane detașate la centrul de vaccinare ar fi modificat, fără drept, date informatice din evidența persoanelor vaccinate.
În fapt, in luna august 2021, polițiști din cadrul Politiei Sectorului 2 – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au demarat cercetări cu privire la activitatea mai multor funcționari publici, detașați la un centru de vaccinare, din sectorul 2, care ar fi modificat, fără drept, date informatice implementate în evidența persoanelor vaccinate, rezultând astfel date ce nu ar corespunde adevărului, respectiv ar fi fost înlocuite datele persoanelor vaccinate împotriva Covid 19, cu ale unor persoane care nu au fost vaccinate în realitate, având ca scop obținerea frauduloasă a documentelor care să ateste vaccinarea. În urma perchezițiilor au fost identificate și ridicate mai multe mijloace de probă. Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, anunță Poliția.