Cel mai vechi certificat de vaccinare din România. E de pe vremea ocupației otomane, ce scrie în el

Ana Anitoiu, Adrian Dumitru 13.11.2021, 18:15

Unul dintre cele mai vechi certificate de vaccinare din România ce s-au păstrat datează de dinainte de Unirea Principatelor. Documentul întocmit în urmă cu 172 de ani a fost emis pentru un băiat de doi ani din Muntenia.

Ce scrie în cel mai vechi certificat de vaccinare din România

În acest certificat de vaccinare a fost folosit alfabetul de tranziție, adică cel de trecere de la alfabetul chirilic român la cel latin. Documentul datează din 26 septembrie 1849 și a fost eliberat pentru un băiat în vârstă de doi ani, în satul Copaciu, plasa Câlniştea, judeţul Vlașca, ce era situat în Muntenia. În 1849, Muntenia era sub ocupația forțelor Imperiului Otoman. Turcii trimiseseră trupe să oprească Revoluția de la 1848, iar un an mai târziu acestea se aflau încă în țară pentru a asigura ordinea. Să nu uităm că, de jure, Muntenia era un principat aflat sub suzeranitatea sultanului la acea dată.

Un certificat de vaccinare asemănător a fost emis pe 8 mai 1853, pentru un copil în vârstă de un an și șase luni din Mahalaua Târgului. Și de data aceasta, la fel ca în cazul primului document, ar fi fost vorba despre administrarea unui ser împotriva variolei ce la acea vreme cauza multe decese.

Un alt certificat de vaccinare eliberat cu zece ani mai târziu, deja după Unirea Principatelor, pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza, a fost emisă pentru o fetiță de șapte luni. Documentul a fost eliberat de ”Administrația Generalâ a Serviciului Sanitar” din Țara Românească pe data de 24 aprilie 1863.

Cel mai vechi certificat de vaccinare din Romania. E de dinainte de Unirea Principatelor, ce scrie in el
Administrarea primului vaccin din istorie, in pictura lui Ernest Board

Când a fost făcut primul vaccin din istorie

Vaccinarea și termenul de ”vaccin” au fost introduse în medicină de medicul englez Edward Jenner, care a trăit între anii 1749 și 1823 și a descoperit primul vaccin împotriva variolei. El a făcut descoperirea după ce a observat că femeile care se ocupai de colectarea laptelui la ferme se îmbolnăveau de ”vaccină”, ”variola vacilor”, ce cauzează doar o erupție pustuloasă pe mâini, dar nu se mai îmbolnăveau apoi de vărsatul negru sau variola umană.

Primul ”vaccin”, cu denumirea provenind de la cuvântul latin ”vacca” a fost făcut la data de 14 mai 1796. Atunci, doctorul englez a imunizat un copil în vârstă de opt ani, fiul grădinarului său. Medicul a folosit material dintr-o leziune provocată de variola vacilor. După o ușoară febră și apariția leziunilor locale, băiatul s-a recuperat în câteva zile. La două luni de atunci, i-a fost inoculat material infectat cu variolă umană, dar el nu a făcut boala, deoarece dezvoltase imunitate.

Pe teritoriul României, în 1811 s-a înființat Spitalul ”Iubirea de Oameni” (Filantropia) și au început să se ia măsuri de combatere a epidemiilor. În 1815 s-au numit la București cinci doctori care aveau printre sarcini și vaccinarea copiilor contra variolei.

Un nou îndemn la vaccinarea anti-Covid-19 în România

Unul dintre cele mai vechi certificate de vaccinare din România a fost publicat vineri pe pagina oficială de Facebook a campaniei de imunizare anti-Covid-19, alături de un mesaj ce îndeamnă românii să se imunizeze.

”Dovada: Vaccinurile salvează vieți! Adeverință de vaccinare de peste 150 ani! Vaccinurile au ajutat omenirea să treacă peste pandemii din cele mai vechi timpuri. ACTU de VACSINÂ, Dat de la Administrația Sanitară spre Dovadă că este vacsinat cu bun Efectu.

Așa arăta o adeverință de vaccinare la 1863 și se elibera cu un scop. Sănătatea publică era extrem de importantă, iar oamenii erau mult mai responsabili față de comunitate. Informați-vă doar din surse oficiale! Vaccinarea rămâne cea mai la îndemână soluție de protecție împotriva COVID-19!

Prin vaccinare împotriva COVID-19: se reduce riscul de infectare; se reduce riscul de transmitere a virusului; se reduce considerabil riscul de spitalizare; se reduce considerabil riscul de deces”, este mesajul publicat pe pagina de Facebook a campaniei de vaccinare anti-Covid-19.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...