Conopidă la borcan, reţeta gospodinelor de la ţară

Badea Violeta 14.10.2021, 08:25
Conopidă la borcan, reţeta gospodinelor de la ţară

În sezonul rece, murăturile nu lipsesc din cămara cu bunătăți a gospodinelor din țara noastră. Luna octombrie este ideală pentru pregătirea lor, așa că ne-am gândit să venim în ajutorul tău cu o rețetă de conopidă la borcan.

Rețetă de conopidă la borcan

Toamna este sezonul murăturilor. Acestea pot fi pregătite dintr-o mulțime de fructe și legume, dar noi ne-am gândit să-ți prezentăm o rețetă de conopidă la borcan. Aparent acest tip de murături sunt foarte ușor de preparat, însă gospodinele de la țară cunosc adevăratele secrete pe care ți le vom prezenta în rândurile următoare.

Conopida la borcan trebuie să aibă un gust potrivit. Să nu fie nici acră, dar nici dulce. În plus, conopida trebuie să fie perfect albă, prospătă, fără pete maronii și fără porțiuni stricate. Este foarte important acest detaliu. Dacă respecți toate aceste sfaturi nu ai cum să nu obții un gust excepțional.

Conpida murata
Conpida murata

Ingrediente

  • 3,6 kg de conopidă
  • oțet
  • zahăr
  • sare
  • o bucată de sfeclă roșie – decojită

Mod de preparare

Conopida se curăță de frunze și i se îndepărtează cotorul tare. Ulterior, aceasta se desface în buchețele și se ține timp de o jumătate de oră într-un recipient în care am adăugat apă rece și o lingură de sare. Între timp, sfecla se curăță de coajă și se taie în formă de felii.

Apoi, se pregătesc borcanele. În fiecare trebuie să adăugă 70 de ml de oțet, 15 grame de sare și 60 de grame de zahăr. Compoziția se amestecă bine cu ajutorul unei linguri din lemn. Ulterior se adaugă conopida, o felie de sfeclă roșie și apă suficientă încât să umplem borcanele.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Înfiletați foarte bine capacele și verificați să nu curgă. Dacă nu aveți borcane cu capac, se pot acoperi și cu folie de celofan pusă în circa trei straturi. Ulterior, acestea se pun la Bain-Marie pentru aproximativ un sfert de oră sau până când apa începe să clocotească.

Ulterior, borcanele se scot și se așează pe un prosop. Atenție! Capacele se verifică pentru a nu fi deschise. Ulterior, se mai pune o cârpă deasupra și se lasă până a doua zi. Apoi, borcanele se depozitează într-un loc răcoros și se pot consuma după circa 20 de zile. Spor la treabă și poftă bună!

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...