Cine este noul antrenor al Simonei Halep. Adrian Marcu a mai colaborat cu sportiva în trecut

Andrei Cezar 06.10.2021, 12:10
Cine este noul antrenor al Simonei Halep. Adrian Marcu a mai colaborat cu sportiva în trecut

Simona Halep se pregătește pentru debutul la turneul de la Indian Wells. După despărțirea de Darren Cahill, sportiva din România a început colaborarea cu un nou antrenor. Alături de Adrian Marcu, fostul lider WTA speră că va reveni la forma care a consacrat-o. Marcu a mai fost antrenorul Simonei în urmă cu opt ani și a reușit, atunci, să o ducă pe sportivă pe locul 11 mondial.

Cine este Adrian Marcu, noul antrenor al Simonei Halep

În urmă cu două săptămâni, Simona Halep a anunțat despărțirea de antrenorul Darren Cahill, alături de care a obținut unele dintre cele mai importante performanțe ale sale: locul 1 WTA și câștigarea primului Grand Slam, Roland Garros, în 2018.

La câteva zile distanță de la anunțul care a uimit lumea tenisului, ”Simo” a dezvăluit care vor fi viitorii săi colaboratori.

Domnul Dobre este în echipă și a venit și domnul Marcu. Avem o echipă completă. Plec la aceste turnee cu domnul Marcu. Întotdeauna am avut o afinitate cu dumnealui. În 2013, am avut rezultate foarte bune. Singur nu poți la acest nivel, e presiune.

Sunt emoții înaintea meciurilor. Trebuie să fie o persoană care are încredere în tine și trebuie să am și eu încredere în ea, să îmi ofere liniște”, a anunțat Simona Halep.

Așadar, Adrian Marcu a redevenit antrenorul Simonei, după o pauză de opt ani. Este născut pe 3 decembrie 1961, în Hunedoara, iar timp de câțiva ani a jucat tenis la nivel profesionist.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

În perioada 1998 – 2008 a fost căpitan și antrenor al echipei de Cupă Devis a României. Ca jucător de tenis, cea mai importantă clasare în ierarhia ATP a avut-o în 1988, când a ocupat locul 190.

În anul 2013, acesta a antrenat-o pe Halep, pentru o scurtă perioada de timp și au cucerit împreună trei trofee: New Haven, Moscova și Turneul Campioanelor de la Sofia. În urma acestor performanțe, ”Simo” a ajuns pe locul 11 mondial.

Adrian Marcu, noul antrenor al Simonei Halep
Adrian Marcu, noul antrenor al Simonei Halep

Adrian Marcu:  ”Îmi doresc ca Simona să joace mai gresiv”

După despărțirea de fostul lider WTA, Marcu a colaborat cu Andreea Mitu (sezoanele 2015 și 2018), jucătoare care nu s-a remarcat însă prin performanțe extraordinare. Noul antrenor al Simonei Halep a vorbit, recent, într-un interviu, despre obiectivele pe care le urmărește cu sportiva română. Adrian Marcu a povestit că își dorește ca Simona să dezvolte un stil de joc mai agresiv, având în vedere faptul că este o sportivă care are de partea ei o viteză de joc superioară multor altor jucătoare.

E o personalitate față de acum opt ani de zile. E o jucătoare consacrată și e o persoană mult mai relaxată, din punct de vedere personal s-a dezvoltat mult. Întotdeauna poți să schimbi, având în vedere că ești în top și ești vânat de toți, neapărat trebuie să te îmbunătățești.

Mi-aș dori ca Simona să joace un pic mai agresiv, ea fiind o jucătoare de viteză și o jucătoare care termina punctele mai repede decât a jucat în ultimul timp.”, a spus Adrian Marcu, potrivit wowbiz.ro.

Urmăriți Impact.ro și pe