Noul antrenor al Simonei Halep, anunțat oficial. Românca a decis cine îl înlocuiește pe Darren Cahill

Andrei Cezar 27.09.2021, 17:33
Noul antrenor al Simonei Halep, anunțat oficial. Românca a decis cine îl înlocuiește pe Darren Cahill

Simona Halep (30 de ani, 15 WTA) a făcut anunțul așteptat de toată lumea. Sportiva română a dezvăluit numele antrenorului cu care va colabora după despărțirea de australianul Darren Cahill. Halep urmează să participe la turenul de la Indian Wells care va debuta săptămâna viitoare.

Simona Halep a stabilit cu cine în înlocuiește pe Darren Cahill. Anunțul a fost făcut oficial

Pe 22 septembrie, Simona Halep a anunțat că se desparte de antrenorul care i-a fost alături timp de șase ani și care a ghidat-o către unele dintre cele mai importante succese din carieră: locul 1 WTA și primul ei titlu de Grand Slam, Roland Garros, în 2018.

După 6 ani minunați în care am lucrat împreună, Darren și cu mine am decis că e timpul să încheiem relația. Îți mulțumesc D pentru tot, pentru că m-ai făcut o jucătoare de tenis și o persoană mai bună”, a scris Simona Halep miercuri, 22 septembrie, pe rețelele de socializare.

După despărțirea de Daren Cahill, jucătoarea de tenis în vârstă de 30 de ani a anunțat că va colabora din nou cu Adrian Marcu (59 de ani). Cei doi au mai lucrat împreună înainte ca Simona să ajungă în Top 10 WTA. De asemenea, din staff-ul jucătoarei va mai face parte și Daniel Dobre.

Domnul Dobre este în echipă şi a venit şi domnul Marcu. Avem o echipă completă. Plec la aceste turnee cu domnul Marcu. Întotdeauna am avut afinitate cu dumnealui. În 2013, am avut rezultate foarte bune. Singur nu poţi la acest nivel, e presiune. Sunt emoţii înainte de meciuri.

Trebuie să fie o persoană care are încredere în tine şi trebuie să am şi eu încredere în ea, să îmi ofere linişte”, a spus Halep, conform AS.ro.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Noul antrenor al Simonei Halep, anuntat oficial. Romanca a decis cine il înlocuieste pe Darren Cahill
Noul antrenor al Simonei Halep, anuntat oficial. Romanca a decis cine il înlocuieste pe Darren Cahill

Simona Halep va participa la trei turnee WTA

Simona Halep și Adrian Marcu au mai colaborat în 2013, atunci când sportiva a câștigat trei turnee: New Haven, Moscova și Sofia. Tot atunci, sportiva a urcat pe locul 11 în clasamentul mondial.

Fostul lider WTA împreună cu noul ei staff vor face deplasarea în Statele Unite ale Americii pentru turneul de la Idian Wells, care va avea loc în perioada 6-17 octombrie și pe care ”Simo” l-a mai câștigat în 2015. În afară de competiția de peste Ocean, sportiva română va lua parte la alte două turnee: Kremlin Cup, de la Moscova (18 și 24 octombrie), și Transylvania Open, de la Cluj.

Decizia Simonei de a colabora cu Adrian Marcu a fost intuită și de jurnalistul Cristian Tudor Popescu, care după aflarea veștii că fostul lider WTA s-a despărțit de Darren Cahill a mărturisit că avantujul unei astfel de mutări ar fi că sportiva l-ar avea în permanență alături pe antrenorul ei.

Să vedem pe cine va alege Simona acum ca antrenor, dacă o să-l aleagă pe Adi Marcu, cred că va fi o alegere foarte bună. Simte probabil nevoia unui antrenor român, cu care să stea tot timpul. Dar, pe de altă parte, ar putea în momentul de față să își ia chiar ea carnet de antrenor. A adunat atâta experiență, am văzut-o cum a jucat în ultima vreme chiar în condițiile unei accidentări nenorocite, și se vede la ea o maturitate remarcabilă în joc”, a declarat CTP.

Urmăriți Impact.ro și pe