Dan Capatos, înlocuit la Xtra Night Show. Cine prezintă acum emisiunea

Badea Violeta, Mihai Ianoși 10.09.2021, 19:47

Surpriză uriașă la Xtra Night Show! Dan Capatos a fost înlocuit în show-ul de la Antena Stars, iar locul său a fost ocupat de o vedetă extrem de cunoscută. Iată cine prezintă emisiunea acum!

Dan Capatos, înlocuit în show-ul de la Antena Stars

Telespectatorii emisiunii „Xtra Night Show” au avut parte de o surpriză uriașă. Cu siguranță, aceștia nu se așteptau să nu îl vadă pe îndrăgitul prezentator la cârma emisiunii sale. Celebrul moderator a lipsit însă motivat de la show-ul de la Antena Stars. Dan Capatos a mers la Cluj pentru Untold, iar locul său a fost luat de Paula Chirilă.

„M-am cocoțat aici, pentru că am văzut că este locul gol, m-am primenit frumos ca să  fiu o drăguță”, a glumit Paula Chirilă.

„Inculpatul este pe cai mari în seara asta, cred că se distrează, o dată pentru că a scăpat de două zile de lucru, a doua oară știind unde este – la Untold”, a mai spus Paula Chirilă de la pupiptrul de prezentator.

Cătălin Bordea a continuat să glumească pe seama faptului că Dan Capatos s-a lăudat, până acum, că el nu a lipsit niciodată de la emisiune.

„Omul care s-a lăudat că nu a lipsit niciodată de la emisiune, decât atunci când a avut probleme cu stomacul, uite-l acum!”, a spus Cătălin Bordea.

Dan Capatos si Cabral
Dan Capatos si Cabral

Dan Capatos se distrează la Untold

Dan Capatos a lipsit joi, 9 septembrie, de la emisiunea pe care o prezintă, fiindcă a plecat la festivalul mult așteptat de români, Untold. Îndrăgitul prezentator este prezent în fiecare an la cel mai mare festival de muzică electronică din România.

Astfel, moderatorul emisiunii „Xtra Night Show” a profitat de ocazie și a publicat o fotografie pe Instagram alături de Cabral. În dreptul imaginii, acesta a scris „Oare ce ar spune 100 de români la XNS???”. Nu știm exact ce au spus fanii show-ului de la Antena Stars, dar știm exact că locul său a fost ținut de Paula Chirilă.

Joi seară, a fost prima zi de Untoldm iar în deschidere au cântat Smiley și Delia. Însă, vedetele  serii au fost Dj-ul Steve Aoki și rapper-ul American Tyga. Astfel e de înțeles că Dan Capatos a vrut să se bucure de acest eveniment spectaculos, mai ales că au fost prezenți și prietenii săi: Codin Maticiuc, Răzvan Munteanu și mulți alții.

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...