Adela Popescu l-a prezentat pe înlocuitorul lui Cove la Vorbește Lumea. Telespectatorilor de la Pro Tv nu le-a venit să creadă. ”Vis împlinit”

Ana Anitoiu, Diana Dumitrache 30.08.2021, 11:03

Schimbări mari la Vorbește Lumea. Adela Popescu a revenit în rolul de coprezentator, la nici două luni de când a devenit mamă pentru cea de-a treia oară. Vedeta l-a prezentat pe noul ei coleg, care i-a luat locul lui Cove la emisiunea de la Pro TV.

Cine l-a înlocuit pe Cove la Vorbește Lumea

Adela Popescu a spus că n-a crezut că va reveni atât de repede pe micile ecrane, în calitate de coprezentator la emisiunea ”Vorbește Lumea”. Ea a amintit că a luat o pauză atunci când era însărcinată în patru luni și a precizat că încă mai crede că a fost o decizie bună.

”Shurubel e cel care îi ia locul lui Cove, va fi alături de mine în fiecare zi să își bea cafeaua cu dumneavoastră. Pentru mine, nu credeam că va fi o pauză atât de scurtă”, a spus Adela Popescu când l-a prezentat pe Shurubel în platou.

”Mă bucur să mă alătur echipei. Adela, știi când te-am văzut prima oară? Eram în liceu și ai venit cu un turneu de promovare de la televiziune. Eu eram în clasa a 11-a și a trebuit să joc pentru tine o scenetă”, a spus Shurubel.

Adela Popescu l-a prezentat pe inlocuitorul lui Cove la Vorbeste Lume
Adela Popescu si Shurubel la Vorbeste Lumea

Cine este cel care i-a luat locul lui Cove la Vorbește Lumea

Înainte de a ajunge coprezentator la ”Vorbește Lumea”, Shurubel, pe numele său real Andrei Lăcătuş, a anunțat în luna iulie că renunță la activitatea sa de la Virgin Radio. El a explicat că are nevoie de timp petrecut cu el însuși.

”Am decis ca ăsta să fie ultimul meu sezon de radio, iar când luăm vacanţă o să înceapă o perioadă de stat cu mine, de descoperit cine sunt şi ce sunt în stare să fac în drumul spre fericirea mea.

De învăţat să mă disciplinez singur, să mă motivez singur, să învăţ ce e comedia la nivel profesionist, să scriu scenarii, să dezvolt personaje, să filmez, să urc pe scenă la stand up comedy, poate chiar să scriu nişte piese hip-hop, de ce nu?

Toată viaţa mi-am dorit să o fac. Să stau cu soţia, să mă văd cu prietenii pe care i-am neglijat, să stau cu familia”, a spus noul coleg al Adelei Popescu la ”Vorbește Lumea”.

Shurubel s-a alăturat echipei Virgin Radio, la acea vreme Radio 21, în anul 2010. Șase ani mai târziu, când a avut loc schimbarea de nume a radioului, el a continuat să lucreze la matinalul postului, împreună cu Bogdan Ciudoiu.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...