Decebal Traian Remeș, fostul ministru al Agriculturii s-a stins din viață vineri seară, la doar o zi după ce a fost externat din spital. Anunțul a fost făcut public de către Sorina Pintea, directorul Spitalului Județean Baia Mare. De ce boală cruntă suferea fostul ministru?
Fostul ministru al Agriculturii a murit la vârsta de 71 de ani, în locuința sa din Baia Mare la doar o zi după ce fusese externat din spitalul Județean Baia Mare, acolo unde a fost internat mai mult timp. Potrivit primelor informații Decebal Traian Remeș se confrunta cu o boală severă care i-a adus sfârșitul, și anume cu cancerul.
„Domnul ministru a fost o perioadă îndelungată internat în spital, din cauza bolii pe care o avea. Joi, familia a cerut să îl ia acasă, pentru că starea era foarte gravă. Vineri seara, în jurul orei 18.00, am fost anunțată că a murit”, a declarat Sorina Pintea, directorul Spitalului Județean Baia Mare.

Decebal Traian Remeș a fost ministru al Agriculturii în 2007 și ministru al Finanțelor Publice în perioada 1999 – 2000. De asemenea, reamintim că acesta primise o condamnare definitivă de 3 ani de închisoare cu executare, în luna februarie 2012, în dosarul Caltaboşul. În același dosar, pe în 14 februarie 2012, a fost condamnat şi Ioan Avram Mureşan tot la trei ani de închisoare cu executare. Mai mult, denunţătorul acestora, Gheorghe Ciorbă, a fost și el condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare. Decizia a fost contestată la Completul de cinci judecători. Rareș a fost eliberat condiționat în anul 2014.
Decebal Traian Remeș s-a născut la data de 26 iunie 1949 în comuna Băsești (județul Maramureș). A absolvit în anul 1971 cursurile Facultății de Științe Economice din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași. După absolvirea facultății, a lucrat ca economist, șef birou, șef serviciu la Electroprecizia Săcele (1971-1978), în paralel fiind și asistent la Universitatea Brașov (1973-1978). În anul 1978 este numit în funcția de inspector la D.P.M.S. Maramureș, apoi din anul 1980 lucrează în funcția de contabil șef la I.P.I.C.C.F. Maramureș.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]