Urs zărit plimbându-se prin halele dezafectate ale Termocentralei Doiceşti. S-a semnalat prezența unui urs în interiorul Termocentralei de la Doiceşti, închisă după un apel la 112, primit de autorități. Se pare că firma de pază a intrat rapid în panică în momentul în care angajaţii au văzut animalul cum se plimba nestingherit.
În acest sens, Poliţia, Jandarmeria precum şi alte structuri cu atribuţii în astfel de situaţii au fost mobilizate rapid la faţa locului, însă ursul nu a mai fost găsit. Ursul s-ar fi plimbat fără nicio problemă prin halele dezafectate ale Termocentralei de la Doiceşti, iar angajaţii societăţii de pază, fiind singurele persoane care se mai aflau pe acolo, au intrat în panică, fiindcă nu știau dacă ursul se mai află sau nu înăuntru.
Autorităţile dâmboviţene au declarat că există risc mediu de apariţie a urşilor în două comune ale judeţului şi risc mare ca animalele să pătrundă în zonele locuite de oameni într-o comună. Astfel că au fost dispuse măsuri de prevenire a unor agresiuni, inclusiv dislocarea de patrule de poliţie şi jandarmi în zonele cu potenţial pericol.
Se constată încadrarea situaţiei privind apariţia speciei ursului brun pe raza UAT Gura Ocniţei şi Moţăieni la un nivel de risc mediu şi pe raza UAT Pucheni la un nivel de risc mare, găsim notat într-o hotărâre adoptată de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa.

În plus, au fost luate mai multe măsuri de prevenire, precum „folosirea semnalelor acustice şi luminoase pentru îndepărtarea ursului din zonele locuite sau utilizate de către populaţie, măsuri de prevenire, prin trimiterea de echipaje de poliţişti şi jandarmi în zonele unde a fost semnalată prezenţa ursului şi există pericolul unei posibile agresiuni, precum şi măsuri de informare a localnicilor cu privire la existenţa unui potenţial pericol determinat de prezenţa ursului, modul în care aceştia să se comporte în astfel de situaţii”.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Însă asta nu este tot. CJSU Dâmboviţa a solicitat instituţiilor cu atribuţii să transmită informări şi puncte de vedere în aşa fel încât autorităţile judeţene să transmită Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, documentele necesare pentru obţinerea acordului de recoltare a ursului identificat pe raza comunei Pucheni.