Decizia luată de Adela Popescu în așteptarea celui de-al treilea copil. Ce face împreună cu Radu Vâlcan

Ana Anitoiu 19.03.2021, 21:30

Adela Popescu nu duce lipsă de spontaneitate, iar alături de Radu Vâlcan pare că face o echipă perfectă. Frumoasa vedetă a luat o decizie incredibilă, în așteptarea celui de-al treilea copil, și a pus-o în aplicare numaidecât, alături de prezentatorul de la Antena 1.

Decizia luată de Adela Popescu în așteptarea celui de-al treilea copil

N-a trecut mult timp de când Adela Popescu și Radu Vâlcan s-au răsfățat cu o vacanță de vis în Maldive, alături de cei doi copii ai lor, Andrei și Alexandru. Acum, în așteptarea celui de-al treilea fiu al lor, cele două vedete au decis să se bucure de timp liber într-o altă destinație desprinsă din povești. De această dată, însă, în România. Mai exact, la Poiana Brașov.

”Noi ne-am hotărât brusc să plecăm la munte. Am primit un filmuleț de la fratele lui Radu care era pe la Sinaia aseară și ningea superb și astăzi, de dimineață, ne-am trezit cu chef de munte. (…) Am ajuns, ce frumos mai ninge!”, a spus Adela Popescu pe InstaStory.

Decizia luata de Adela Popescu in asteptarea celui de-al treilea copil. Ce face impreuna cu Radu Valcan
Radu Valcan si Adela Popescu, la munte

Adela Popescu: ”Ăștia mici sunt în extaz pur și simplu”

De asemenea, Adela Popescu a împărtășit cu fanii că cei doi fii ai ei au apreciat mult excursia la munte. Vedeta a dezvăluit că n-a mai prins de mult timp o vreme atât de frumoasă la munte și că s-a putut bucura de zăpadă ca în copilăria ei.

”Așa vreme superbă la munte eu nu am mai prins de ani. Mă bucur că am venit. Ăștia mici sunt în extaz pur și simplu și mâine o să încercăm să-l punem pe Alexandru pe schiuri, sper să avem noroc. Chiar mă întrebam dacă o să mai prind vreodată troiene ca atunci când eram mică. Zăpada e ca în copilărie, e superb, e foarte frumos”, a mai spus Adela Popescu.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Adela Popescu, dezvăluire despre numele celui de-al treilea copil al ei

Într-o intervenție recentă în emisiunea ”Vorbește Lumea” de la Pro TV, pe care obișnuia să o prezinte alături de Cove, înainte de a anunța că este însărcinată, Adela Popescu a făcut o dezvăluire despre numele celui de-al treilea copil al ei. Deși ea și soțul ei au fiecare preferințele lui, cei doi au ajuns la un numitor comun – prenumele trebuie să se potrivească cu numele de familie. Radu Vâlcan s-a gândit cum ar vrea să-l cheme pentru cel de-al treilea fiu al lui. Mai mult detalii, AICI!

”Vă prezint cele trei nume care au intrat în finală, la sugestia telespectatorilor. Ele și-au găsit locul după ce am fost de acord și eu, și soțul. Trebuie să fie și el de acord, cu numele lui trebuie să rimeze. Primul este Achim. Doar că eu când mă gândesc mă gândesc la băiatul Antoniei, fie la cel al lui Paul Ipate. A doua variantă este Anton, doar că rimează cu beton. Și ne mai place Adrian, dar nu știu dacă va fi un copil minune. Eu gândesc totul în porecle. Nu știm ce să facem. Nu putem să îi spunem nici Adonis, că după îl poreclim Cove”, a spus Adela Popescu.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...