Juventus a stabilit suma minumă pentru care îl va vinde pe Ronaldo. Așadar povestea de iubire este aproape de final între fotbalistul ajuns la 36 de ani și ”Bătrâna Doamnă”. Se pare că ruperea a venit după ce echipa din Italia a ratat calificarea în sferturiule de finală ale Ligii Campionilor.
Fotbalistul legendar Ronaldo are zilele numărate la Juventus. Portughezului i se va permite să se transfere la finalul actualului sezon, după ce echipa torineză a ratat a doua oară la rând calificarea în sferturiule de finală ale Ligii Campionilor, scrie presa italiană citată de news.ro.
Conducerea clubului Juventus se va întâlni cu Cristiano Ronaldo pentru a discuta despre viitorul său. Potrivit calculelor făcute în Italia, „Bătrâna Doamnă” ar trebui să-l vândă pe jucătorul portughez cu cel puţin 29 de milioane de euro, pentru a evita o pierdere de capital, potrivit calculelor făcute de football-italia.net.

Momentan, bianconerii nu au în vedere prelungirea contractului atacantului în vârstă de 36 de ani. ”Din fericire, există încă un an în contractul lui Ronaldo, aşa că avem timp să vorbim cu el. Asta nu este o prioritate în acest moment”, declara marți Fabio Paratici, unul dintre conducătorii clubului Juventus, înainte de meciul din Liga Campionilor cu FC Porto.
Ronaldo este jucătorul lui Juventus din vara anului 2018, când a venit de la Real Madrid. Suma pentru care a plecat de la Real Madrid a fost 120 de milioane de euro. A marcat în Italia 27 de goluri, în 32 de apariţii în toate competiţiile, în acest sezon și a înscris de 92 de ori în 121 de jocuri în tricoul lui Juventus Torino.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Juventus a ratat din nou calificarea în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, deşi a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 3-2 (0-1, 2-1), după prelungiri, pe FC Porto. În manşa retur a optimilor de finală, echipa portugheză a câştigat partida tur, cu 2-1, așadar a mers mai departe în Liga Campionilor, după ce a marcat mai multe golui în deplasare.
Cristiano Ronaldo a fost acuzat la golul 2 al lui FC Porto, după ce a fost în zid, la o lovitură liberă. Portughezul s-a întors cu spatele, iar jucătorul lui FC Porto a trimis balonul exact pe sub piciorul lui Ronaldo, reușind să marcheze golul doi.
”Cine stă în zid n-are voie să se întoarcă niciodată cu spatele de teamă că-l va lovi mingea! E o greșeală gravă și impardonabilă. El și cu Morata s-au ferit, nu este vina portarului. Nu aveau ce să caute acolo dacă ei procedează așa”, a acuzat Fabio Capello.
În vârstă de 36 de ani, Cristiano Ronaldo mai are contract cu Juventus până în vara lui 2022, aşa că la finalul acestui sezon ar fi momentul perfect pentru italieni să-l vândă. O variantă pentru starul portughez ar fi revenirea la Real Madrid.