Elev de șapte ani din Maramureș, agresat fizic de tatăl unei colege în timpul orelor de curs. Învățătoarea era de față

Elena Avramescu 09.03.2021, 17:05
Elev de șapte ani din Maramureș, agresat fizic de tatăl unei colege în timpul orelor de curs. Învățătoarea era de față

Elev de șapte ani din Maramureș, agresat fizic. Incidentul nefericit a avut loc, luni, la Școala Generală din localitatea Repedea, județul Maramureș atunci când tatăl unei eleve a intrat în timpul orei în clasă, la scurt timp după ce fiica lui i-a spus că un coleg din clasă a lovit-o. Moment în care a întrebat cine este băiatul acuzat și a început să-l lovească peste față.

Elev de șapte ani din Maramureș, agresat fizic

În decursul zilei de ieri, polițiștii Postului de Poliție Comunal Repedea au fost sesizați prin plângere, cu privire la faptul că un elev, în vârstă de șapte ani, a fost agresat fizic de către un bărbat, la școala unde copilul frecventează cursurile. În acest sens, polițiștii au constatat faptul că, în jurul orelor 10.00, un bărbat de 49 de ani din Repedea, a pătruns în școală, unde a agresat un minor de 7 ani.

În urma incidentului nefericit, copilul refuză să mai meargă la școală, astfel că un psiholog îl va consilia pentru a-l ajuta să treacă peste frica de a se întoarce în unitatea de învățământ. La scurt timp după întâmplarea nefericită, mama copilului a fost chemată la școală, după care a mers la poliție pentru a depune plângere. Astfel că poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

Am fost informați că bărbatul, în vârstă de aproximativ 48 de ani, a fost chemat la poliție, unde și-a recunoscut fapta. El ar fi spus că fata a mințit că fratele meu a lovit-o doar pentru a nu merge la școală. Fratele meu va fi dus la psiholog pentru că nu mai vrea să meargă la școală de frică, a declarat o rudă de-a victimei.

Elev de sapte ani din Maramures, agresat fizic
Elev agresat fizic

Ieri fratele meu a fost bătut în sala de clasă de tatăl unei colege. Se pare că fata ar fi spus acasă că ea nu mai vrea să meargă la școală pentru că băiatul o lovește. Tatăl fetei a venit la școală nervos, a intrat în sala de clasă deși era oră. A întrebat cine este Abel. Copiii nu au înțeles care este de fapt problema și au arătat spre Abel. Acesta a venit direct la copil și l-a lovit peste față.

Mama elevului a fost chemată la școală de învățătoarea lui Abel. Ajunsă la unitatea de învățământ, directorul i-a explicat mamei despre cele întâmplate. Neștiind ce să facă mama fratelui meu m-a sunat. Am sfătuit-o să mergem la poliție. Am însoțit-o la sediul poliției unde a dat o declarație. După un timp am fost informați că bărbatul, în vârstă de aproximativ 48 ani, a fost chemat la poliție, unde și-a recunoscut fapta, a spus fratele victimei, potrivit baiamare24.ro.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...