Ora închiderii restaurantelor din Bucureşti, greşită de autorităţi. Cum se scuză prefectul Capitalei

Ioana Bucur 26.01.2021, 18:27
Ora închiderii restaurantelor din Bucureşti, greşită de autorităţi. Cum se scuză prefectul Capitalei

Autoritățile au greșit ora închiderii restaurantelor din București. Cum se scuză prefectul Capitalei: „Domnul Traian Berbeceanu, își prezintă public scuzele pentru eroarea susmenționată”.

Autoritățile au greșit ora închiderii restaurantelor din București

Prefectura Capitalei a recunoscut că o eroare din decizia anunțată vineri de Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a făcut ca autoritățile să greșească ora închiderii restaurantelor din București. Un comunicat de presă transmis, marți, de instituție, a precizat că eroarea a fost îndreptată în urma unei erate. Astfel, restaurantele și cafenele se vor închide la ora 23:00, nu la 21:00, așa cum fusese anunțat inițial.

Potrivit comunicatului transmis de Prefectura București, „în cuprinsul Hotărârii nr.2 din 22.01.2021 adoptată de Comitetul Municipiului București pentru Situatii de Urgență, s-a constatat o eroare materială în ceea ce privește intervalul orar în care este permisă activitatea restaurantelor și cafenelelor, fiind înscris, în mod eronat, intervalul 06.00-21.00”.

„Domnul Traian Berbeceanu își prezintă public scuzele”

În același comunicat, se precizează că în Anexa nr.3 a HG nr. 3/2021 privind prelungirea stării de alertă în țară din data de 13 ianuarie 2021, precum și stabilirea măsurilor ce se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, este menționat intervalul de lucru 06:00 – 23:00, în cazul restaurantelor și cafenelelor.

„În cadrul dezbaterilor, membrii Comitetului și-au exprimat punctele de vedere cu privire la oportunitatea adoptării măsurilor prevăzute în Anexa nr.3, astfel cum au fost formulate de legiuitor. Nu au existat discuții referitoare la modificarea intervalului orar în care se vor aplica acestea măsuri, altfel decât au fost prevăzute în hotărârea de guvern incidentă.

Astfel, potrivit reglementărilor prevăzute de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, a fost întocmită Erata la Hotărârea nr.2 din 22.01.2021 a Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, care va fi adusă la cunoștința publicului”, a transmis Prefectura București.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Când se vor închide, de fapt, restaurantele și cafenelele, în București
Când se vor închide, de fapt, restaurantele și cafenelele, în București

Instituția a precizat că în ședința Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență nu s-a pus problema ca ora închiderii restaurantelor din București să fie modificată. Mai mult, prin intermediul comunicatului de presă, prefectul Traian Berbeceanu și-a prezentat public scuzele pentru situația creată.

„Prefectul municipiului București, domnul Traian Berbeceanu, își prezintă public scuzele pentru eroarea susmenționată.”

Ce spune Traian Berbeceanu despre măsurile de relaxare

Traian Berbeceanu este în continuare îngrijorat de evoluția „situației pandemice din București”. Prefectul Capitalei a explicat că scăderea ratei de infectare sub pragul de 3 la mie duce automat la relaxarea unor restricții, conform legislației în vigoare și că, în cazul în care nu ar fi aplicată,  operatorii din sectorul HoReCa, dar şi din alte domenii, ar fi putut acţiona în instanţă autorităţile.

„În realitate şi noi suntem foarte îngrijoraţi de evoluţia situaţiei pandemice. Chiar am discutat cu domnul ministru anterior zilei de vineri, când am fost nevoiţi să convocăm şedinţa Comitetului Municipal, am împărtăşit îngrijorarea domniei sale, dar i-am explicat în mod foarte clar, şi franc, şi categoric că noi ca structură administrativă suntem obligaţi să punem în executare prevederile legale ale Hotărârii de Guvern, pe care, ce să vedeţi, cu zece zile înainte a emis-o Guvernul, cu zece zile înainte de şedinţa noastră de Consiliu.

Acea HG îl are printre co-autori pe Ministerul Sănătăţii şi a fost semnată chiar de ministrul Sănătăţii. I-am explicat că pentru a nu pune în executare aceste măsuri de relaxare parţială, avem nevoie de un nou act normativ, iar Ministerul Sănătăţii putea să intervină din timp pentru modificarea condiţiilor de relaxare a anumitor activităţi economice”, a declarat, luni,  Traian Berbeceanu.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...