21 de migranți, prinși în timp ce încercau să iasă din România ascunşi în trei camioane cu mărfuri

Elena Avramescu 26.10.2021, 12:02
21 de migranți, prinși în timp ce încercau să iasă din România ascunşi în trei camioane cu mărfuri

În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră arădeni şi bihoreni au prins 21 de migranţi din mai multe ţări care au încercat să iasă din România ascunşi în trei camioane cu mărfuri.

21 de migranți, prinși în timp ce încercau să iasă din România

Conform unui comunicat de presă transmis marţi de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, majoritatea migranţilor au fost depistaţi la punctul de control Nădlac II, de pe autostrada pan-europeană.

La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, doi cetăţeni români, aflaţi la volanul unor ansambluri rutiere înmatriculate în România. Şoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, aliaje din aluminiu şi obiecte sanitare pentru societăţi din Italia.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele pentru marfă, cincisprezece cetăţeni străini, conform unui comunicat de presă transmis marţi de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, potrivit Agerpres.

21 de migranti, prinsi in timp ce incercau sa iasa din Romania
Migranti la frontiera

După mai multe verificări s-a observat faptul că migranţii sunt din Eritreea, Afganistan şi Etiopia, cu vârste cuprinse între 14 şi 37 ani, iar majoritatea erau solicitanţi de azil în România. În plus, la Punctul de Trecere a Frontierei Borş, într-un camion condus de un bărbat din Republica Moldova au fost descoperiţi, ascunşi în remorcă, şase migranţi din Pakistan şi Afganistan, cu vârste cuprinse între 23 şi 38 ani, solicitanţi de azil în ţara noastră.

În aceste momente, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări.

Un tânăr de 18 ani din Afganistan, găsit de poliţiştii de frontieră pe osia unui TIR

Băiatul în vârstă de 18 ani din Afganistan a fost depistat de poliţiştii de frontieră în timp ce încerca să intre în România prin PTF Giurgiu ascuns pe osia unui TIR care transporta fructe din Turcia pentru Moldova.

În cursul nopţii, în jurul orei 2,00, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră un cetăţean din Republica Moldova, în vârstă de 39 de ani, conducând un ansamblu rutier. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, fructe din Turcia pentru Moldova.

În urma controlului preliminar efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au depistat ascunsă, pe osia semiremorcii, o persoană de sex masculin fără documente de identitate asupra sa. În cadrul cercetărilor a fost stabilit faptul că bărbatul depistat este cetăţean afgan, în vârstă de 18 ani, găsim notat într-un comunicat de presă emis marţi de ITPF Giurgiu.

Tânărul a declarat că s-a urcat pe osia semiremorcii autocamionului într-o parcare din Turcia, fără a avea consimţământul şoferului, a călătorit astfel până în România şi intenţiona să ajungă în Marea Britanie.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...