20 de migranţi din Afganistan şi Nepal, găsiți ascunși în TIR-uri la frontiera cu Ungaria

Elena Avramescu 17.08.2021, 12:14
20 de migranţi din Afganistan şi Nepal, găsiți ascunși în TIR-uri la frontiera cu Ungaria

Un număr de aproximativ 20 de migranţi din Afganistan şi Nepal au fost descoperiţi, în ultimele 24 de ore, atunci cân  încercau să iasă ilegal din România prin judeţele Arad şi Bihor. Acesștia erau ascunşi în autocamioane cu mărfuri care plecau în Spaţiul Schengen.

20 de migranţi din Afganistan şi Nepal, găsiți ascunși în TIR-uri

Conform unui comunicat de presă transmis, marţi, de Poliţia de Frontieră Arad, se pare că migranţii au fost descoperiţi în punctele de trecere a frontierei Vărşand, Nădlac II şi Borş. Astfel că la Nădlac II, unde poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit asupra a două autocamioane, conduse de un bielorus şi un bulgar, au fost descoperiţi nu mai puțin de 11 migranţi din Afganistan şi Nepal, cu vârste cuprinse între 15 şi 31 de ani, solicitanţi de azil în România.

Conform documentelor de însoţire a mărfii, şoferii transportau rafturi metalice şi produse din aluminiu pentru societăţi din Germania şi Polonia, a spus Poliţia de Frontieră Arad.

La Vărşand, într-un TIR condus de un cetăţean bulgar care transporta piese auto în Franţa, au fost găsiţi trei afgani, cu vârste cuprinse între 15 şi 17 de ani. Aceștia au solicitat azil în ţara noastră.

Poliţiştii de frontieră de la Borş au descoperit patru tineri afgani într-un TIR condus de un cetăţean bulgar care transporta piese metalice în Polonia. Migranţii au vârste cuprinse între 11 şi 22 de ani. În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări.

20 de migranti din Afganistan
Migranti din Afganistan

Ungaria nu acceptă migranţi afgani decât în anumite condiții

Secretarul de stat al Ministerului Ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, Levente Magyar, a spus că guvernul de la Budapesta urmează să accepte migranţii veniți din Afganistan doar în număr limitat, potrivit unei informări a agenției maghiare de știri MTI.

Nu acceptăm iniţiativele şi solicitările care spun că Ungaria trebuie să accepte fără restricţii pe oricine doreşte să părăsească Afganistanul în aceste zile şi săptămâni dificile, a spus secretarul ungar de stat.

Levente Magyar a ținut să precizeze că în comunitatea internaţională găsim astfel de documente prin care se solicită ţărilor care au avut trupe în Afganistan, mai ales ţărilor occidentale, să accepte migranţii afgani fără restricţii. În acest sens, Ungaria ar putea să facă o excepţie, și anume să îi ajute pe cei care, în ultimii 20 de ani, au lucrat în Afganistan pentru trupele ungare ca traducători sau în cu totul alte funcţii.

Nu mă tem că securitatea Ungariei va fi pusă în pericol. Aastfel de decizii să fie luate de marile puteri, să se întreprindă acţiuni care, în acest caz, au consecinţe catastrofale, iar noi să ne angajăm să ni le asumăm, chiar şi daunele sau curăţenia în urma lor, a mai spus secretarului de stat ungar.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...