17:13
Există oameni care nu pregetă ca atunci când sunt tragedii în desfășurare să se activeze instantaneu. Din acel moment, pentru acești adevărați eroi timpul își pierde coordonatele, iar primejdia în sine devine o simplă noțiune a unei bariere fără noimă.
Atunci când viețile unor semeni atârnă de un fir de ață, oameni temerari, de ispravă, cu nervi ținuți în frâu și gândiri limpezi își sfidează nativul instinct de conservare pentru a le salva. Pentru cât timp este nevoie își riscă ființarea, neavând decât un scop: salvarea celor aflați în grea cumpănă, supraviețuirea lor. Vă prezentăm o “poză de grup” cu 10 astfel de oameni curajoși, ce au avut puterea să meargă mai presus și dincolo de obișnuit. Vitejia lor rămâne consemnată, cel puțin în memorie.
Britanicul Frank Foley nu ar fi imaginea majorității oamenilor despre un spion sau erou. Se spune că era scund, gras și purta ochelari. Oricum, opusul lui James Bond. și puțină burtică. Cu toate acestea, potrivit lui Sir Alex Younger, șef al MI 6, Foley a fost „un ofițer de informații desăvârșit de eficient. După Kristallnacht (n.r.: Noaptea de Cristal) și înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, a intrat sub acoperire ca ofițer de control al pașapoartelor pentru ambasada britanică la Berlin.
Întrucât era pe deplin conștient de tratamentul inuman al naziștilor față de evrei, Foley a început să falsifice pașapoarte și să modifice vize pentru a-i ajuta pe aceștia să scape de tragedia impusă de Hitler. Deși nu avea imunitate diplomatică, englezul s-a infiltrat chiar în diferite concentrări și tabere naziste pentru a elibera documente de călătorie și vize celor oprimați. Datorită acțiunilor sale eroice, se estimează că a salvat peste 10.000 de bărbați, femei și copii aflați în Germania nazistă.
Din nefericire, nu există mărturii, anchete oficiale sau remake-uri cinematografice care să evidențieze sacrificiul suprem al celor 35 de ingineri aflați la bordul celebrului RMS Titanic în timpul dezastrului maritim din aprilie 1912. Cu toate acestea, nu există nicio îndoială că toți au rămas pe poziții pentru a menține în funcțiune electricitatea pe navă în timpul scufundării. Reușind să păstreze luminile aprinse, au contribuit la reducerea panicii în rândul pasagerilor, permițând în același timp ofițerilor transmisioniști să lanseze semnale SOS altor vase.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]După cum e știut, la 26 aprilie 1986, reactorul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl a explodat. Drama a însemnat eliberarea unor radiații de 400 de ori mai mari decât bomba atomică de la Hiroshima. Cu toate acestea, pagubele cauzate de dezastru ar fi fost considerabil mai grave dacă nu ar fi existat eroismul a trei voluntari curajoși. La câteva zile după dezastru, oamenii de știință au descoperit că materialul nuclear produs se va scurge topit și de aici în bazinele de apă dedesubt.
Acest lucru ar fi provocat o altă explozie de abur contaminat cu radiații care ar fi distrus și celelalte trei reactoare. Pentru a preveni o totală distrugere nucleară, cele 20.000 de tone de apă trebuiau drenate, fapt ce necesita ca supapele să fie închise manual. Inginerul principal Valeri Bespalov, inginerul mecanic Alexei Ananenko și șeful de tură Boris Baranov s-au oferit voluntar pentru a întreprinde misiunea pe care mulți au considerat-o a fi sinucidere.
Cei trei bărbați au intrat lichidul îmbibat radioactiv și au închis cu succes supapele. Din fericire, au supraviețuit misiunii. Doi dintre ei sunt încă în viață și continuă să lucreze în industria nucleară. Boris Baranov a murit în urma unui atac de cord în 2005.
11 septembrie 2001. Benjamin Keefe Clark lucra ca bucătar, pregătind meniurile angajaților firmei Fiduciary Trust Company aflați în birourile de la etajul 96 din Turnul de Sud. Când avionul a lovit clădirea, Clark nu a fugit. În schimb, a luat măsuri pentru a-i călăuzi pe alții către salvarea vieții. S-a asigurat că toți cei din departamentul său, precum și din toate birourile acelui etaj au evacuat clădirea. În urma evenimentului tragic, un oficial i-a creditat pe Benjamin cu sute de vieți salvate. De pildă, ajuns la etajul 78, el a ajutat o femeie aflată într-un scaun cu rotile. În pofida eroismului său incontestabil, nu a supraviețuit dezastrului.
Al Doilea Război Mondial a avut ca actori de front mulți soldați curajoși care și-au pus viața în pericol pentru a-și salva camarazii. Deși e posibil ca actele lor de curaj să rămână anonime, este cunoscută povestea locotenentului John Robert Fox. GI în vârstă de 29 de ani. Se afla în Sommocolonia, un sat de munte din Italia, care a fost supus unor crâncene lupte între forțele americane și cele germane.
În ziua de Crăciun, forțele americane au preluat controlul asupra orașului. A doua zi, contraatacul german a început la primele ore ale dimineții, așa cum era de așteptat. Fiindcă Fox era observator de artilerie, rolul lui îi cerea să transmită coordonatele radio pentru a informa unitățile unde să-și livreze încărcăturile utile.
Dat fiind că atacul germanilor era sever, unitatea americană a fost forțată să se retragă. Rămas singur și ascuns Fox a folosit radioul pentru a-și contacta unitatea, solicitând ca focul de artilerie să fie îndreptat spre sat. Acest lucru le-a oferit trupelor suficient timp pentru a se retrage, ceea ce a permis unității americane să se regrupeze și să recupereze Sommocolonia câteva zile mai târziu.
Jack Phillips, un transmisionist în vârstă de 25 de ani, s-a dovedit, de asemenea, a fi unul dintre numeroșii eroi în timpul scufundării Titanicului. În seara zilei de 14 aprilie 1912, Phillips lucra la un cumul de mesaje personale de la pasageri și echipaj. El și colegul său, Harold Bride, i-au transmis căpitanului Edward Smith mai multe avertismente despre aisbergul spre care se îndreptau.
După impactul de la ora 23:40, Phillips a continuat să lucreze în camera radio. Când Bride a venit să-l înlocuiască pe Phillips, căpitanul Smith a intrat și i-a ordonat acestuia din urmă să trimită semnale de ajutor de la navele din apropiere, furnizând poziția estimată a navei. Ambii transmisioniști au lucrat neîntrerupt până la 2:00 a.m. lansând semnale SOS. Apoi, căpitanul Smith i-a informat că și-au făcut datoria și le-a ordonat să abandoneze nava.
În timp ce Bride a profitat de ocazie pentru a arunca dispozitive de plutire în apă pentru a-i ajuta pe ceilalți, Phillips a rămas la postul său din camera de transmisie, lansând semnale până în ultimul minut al scufundării navei. Deși Phillips a reușit să se urce într-o barca de salvare răsturnată, nu a supraviețuit, înecându-se. Harold Bride a scăpat cu viață. A murit în 1956.
În timp, au apărut dovezi de netăgăduit despre oameni cu adevărat curajoși care și-au riscat viața pentru a-i salva pe alții în timpul Holocaustului. O poveste care este imposibil de uitat este cea a lui Maximilian Kolbe, un preot polonez care a fost trimis în lagărul de concentrare de la Auschwitz în 1941.
În temutul spațiu concentraționar exista o regulă conform căreia 10 bărbați vor fi uciși, dacă cineva încearcă să evadeze. Un bărbat din buncărul lui Kolbe a reușit să scape în iulie 1941, astfel încât 10 bărbați au fost selectați pentru a muri de foame. În timp ce Franciszek Gajowniczek, unul dintre prizonierii aleși, a strigat îndurerat, Kolbe a făcut un pas înainte spre comandant și i-a spus: „Sunt un preot catolic. Lăsați-mă să-i iau locul. Sunt bătrân. Are soție și copii”. Comandantul i-a acceptat cererea, iar preotul i-a luat locul celui ales. După două săptămâni de foame și sete, Kolbe a fost singura persoană din grup care era pe deplin conștientă. El și-a ridicat brațul stâng către Bock, un călău, ce i-a injectat preotului o doză fatală de acid, la 14 august 1941.
Când nigerianul Godwin Ajala a sosit pentru prima dată în Statele Unite, a lucrat în diverse locuri de muncă prost plătite, până și-a asigurat un post permanent de ofițer de control al accesului la World Trade Center. Rolul său îi cerea să inspecteze etajele WTC. În timpul liber se pregătea să susțină examenul de avocat în statul New York. Când avioanele au lovit clădirile, Ajala, în vârstă de 33 de ani, a ajutat mii de oameni să părăsească turnurile. A ținut ușa deschisă pentru ei în timp ce fugeau din clădire și i-a ghidat pe alții spre siguranță. Din nefericire, el a cedat epuizării și a intrat în comă, decedând în duminica următoare.
Deși au apărut multe istorisiri despre oameni care își sacrifică viața pentru alții, în istorie sunt foarte puține cazuri despre sate întregi ai căror locuitori și-au riscat viața. Asta s-a întâmplat când satul Eyam din Derbyshire, Anglia, a căzut pradă ciumei bubonice. 42 de săteni au murit din cauza molimei, care și-a făcut drum prin micuța comunitate între septembrie și decembrie 1665.
Deloc surprinzător, mulți oameni au vrut să fugă din localitate până în primăvara anului 1666. Pentru a împiedica “Moartea Neagră” să se răspândească în orașele din apropiere, precum Bakewell și Sheffield, primarul William Mompesson a încercat să-i convingă pe localnici să rămână pe loc pentru carantină. Oamenii au fost de acord cu cererea lui și au rămas în Eyam. În puțin mai mult de un an, 260 de săteni au murit de ciumă, salvând astfel viețile vecinilor.
Rick Rescorla, un fost ofițer militar britanic, lucra ca șef al securității pentru Morgan Stanley în Turnul de Sud al World Trade Center. Atacul terorist din 1993 asupra complexului a lăsat o mare impresie asupra lui Rescorla, care deja evidențiase slăbiciunile de securitate înainte de explozia camionului-bombă din garajul de la subsol. Bănuind că WTC va suferi ceva asemănător în viitor, Rescorla îi punea în mod regulat pe angajații băncii să facă exerciții de evacuare, fapt care a salvat multe vieți în timpul atacurilor de peste opt ani.
Pe 11 septembrie 2001, Rescorla a condus oamenii pe scări în siguranță, în timp ce cânta pentru a le ridica moralul. În plus, el s-a întors la etajul 10 al Turnului de Sud pentru a-i ajuta pe alții să iasă din clădire. Deși Rescorla a fost unul dintre cei peste 2.600 de oameni care, din păcate, au murit în urma tragediei din acea groaznică zi, se estimează că acțiunile sale eroice au salvat viața a peste 2.500 de angajați. (sursa: listverse.com)
