UPDATE Ziua în care Teodor Meleșcanu ajunge al doilea om în stat: votul care l-a făcut președinte al Senatului

Alexandru Ioanid 10.09.2019, 17:38
UPDATE Ziua în care Teodor Meleșcanu ajunge al doilea om în stat: votul care l-a făcut președinte al Senatului

Teodor Meleșcanu, fost ministru de Externe, a fost votat, marți, președinte al Senatului. Funcția a rămas vacantă după ce ALDE s-a retras de la guvernare, iar Călin Popescu Tăriceanu și-a dat demisia de la șefia Camerei Superioare a Parlamentului.

ACTUALIZARE 2: „Vreau să dau asigurări că voi fi un președinte echilibrat. Obiectivul meu este recăpătarea respectului cetățenilor în această instituție. Sunt membru al grupului ALDE si voi depune eforturile pentru continuarea actului de guvernare”, a spus Meleșcanu după vot.

ACTUALIZARE 1: Teodor Meleșcanu a fost ales președinte al Senatului cu 73 de voturi. Contracandidata sa,  Alina Gorghiu,  a obținut doar 59 de voturi.

ACTUALIZARE: Niciun candidat nu a reușit să obțină cele 69 de voturi necesare, așa că va fi organizat și turul al doilea în care se bat Teodor Meleșcanu și Alina Gorghiu. Înainte de această etapă, Meleșcanu a obținut doar 67 de voturi, Alina Gorghiu 49, iar candidatul ALDE Ion Popa doar 13.


Funcția de președinte al Senatului e râvnită de mulți politicieni. Reprezintă a doua funcție în stat, după președintele țării, și au fost câțiva care au reușit să asigure chiar interimatul la președinție din această funcție: Crin Antonescu și Nicolae Văcăroiu, ambii după suspendările președintelui Traian Băsescu din funcție.

Acum, după demisia lui Călin Popescu Tăriceanu, funcția a rămas vacantă. Există mai mulți pretendenți, în frunte cu Teodor Meleșcanu, fost ministru de Externe. El este (încă) membru ALDE, dar candidatura sa e susținută de PSD, un anunț surpriză venit de la șefa partidului, Viorica Dăncilă.

În cursă pentru șefia Senatului se mai află și Alina Gorghiu – de la PNL și Ion Popa – de la ALDE.

Care sunt șansele ca Teodor Meleșcanu să ajungă președintele Senatului

Teodor Meleșcanu
Sursa foto: NQUAM_Photos_Octav_Ganea

Conducerea ALDE avertiza că îl va da afară din partid pe Teodor Meleșcanu dacă acesta va accepta să fie susținut de PSD.

„Domnul Meleşcanu are suficientă experienţă să-şi dea seama că nu a fost o mişcare inspirată şi că cel mai bine pentru domnia sa, pentru prestigiul lui, ar fi cazul să renunţe. Dar nu sunt pe post de consilier, fiecare merge, ştiţi, e vorba aceea românească: capul face, capul trage”, spunea Călin Popescu Tăriceanu.

Iată că s-a ajuns în ziua votului și Teodor Meleșcanu nu a renunțat la candidatură.

Ba, mai mult, se gândește să atace în instanță o eventuală excludere a sa din ALDE.

Potrivit calculelor matematice, viitorul președinte al Senatului trebuie să adune 69 de voturi la sesiunea din plen. Adică jumătate plus unu din numărul total al senatorilor. Dacă niciunul dintre candidați nu reușește să adune aceste voturi, atunci se trece în turul al doilea, acolo unde președinția Senatului e preluată de cel care adună cele mai multe voturi.

Strategia PSD cu Teodor Meleșcanu a fost clară de la început. Speră ca grupul ALDE să fie destabilizat și voturile pe care reușește să le ia de la ALDE pentru candidatura la șefia Senatului să fie aceleași pe care reușește să le obțină și PSD de la ALDE la moțiunea de cenzură.

Cu alte cuvinte, social-democrații speră să-l atragă pe Meleșcanu de partea lor și, la pachet, să mai vină alături de fostul ministru și alți membri ALDE.

Pe hârtie, Teodor Meleșcanu ar putea ajunge președintele Senatului – pentru că social-democrații au 68 de senatori. Se mai adaugă și votul lui Meleșcanu și atunci sunt întrunite cele 69 de voturi.

Votul este secret cu buletine. Mulți social-democrați nu sunt de acord cu faptul că partidul a cedat șefia Senatului ALDE. În aceste condiții, ar putea vota împotriva lui Meleșcanu.

Alina Gorghiu, cealaltă candidată e susținută de PNL, USR și UDMR.

Urmăriți Impact.ro și pe