Zile libere Rusalii 2022. Sărbătoarea de Rusalii 2022 le aduce românilor o minivacanță. Weekend-ul acesta va fi unul prelungit pentru mulți angajați, sărbătoarea Rusaliilor fiind declarată liber legal. Este a doua zi liberă din luna iunie, după Ziua Copilului, care a picat într-o miercuri. Câți bani vor primi în plus la salariu românii care vor munci în ziua de Rusalii și cum altfel se pot recupera zilele lucrate de sărbătorile legale.
Sărbătoarea de Rusalii pică anul acesta pe data de 12 iunie, iar o parte din românii care lucrează atât în sistemul bugetar, cât și la privat, au dreptul la două zile libere. Cum prima zi de Rusalii, duminică, este liberă oricum pentru majoritatea angajaților, și ziua de luni, 13 iunie, este liber legal în România. Oamenii se pot bucura, așadar de o mini-vacanță de trei zile cu ocazia sărbătorii.
Rusaliile pică în fiecare an aproximativ la jumătatea lunii iunie, așadar românii pot profita de zilele libere pentru a-și planifica un concediu mai lung. Astfel, cei care vor să petreacă o săptămână la mare sau la munte își vor lua doar 4 zile de concediu, în loc de 5, pentru că luni este oricum zi liberă garantată prin Codul Muncii.
Cu toate acestea, există domenii în care activitatea nu poate fi întreruptă, atât la stat, cât și la privat. Polițiștii, medicii, o parte dintre cei care lucrează în comerț sau în sectorul alimentar și horeca nu își pot lua liber, iar lista de activități care nu pot fi întrerupte este mult mai amplă.

Angajații care vor lucra în zilele de Rusalii în 2022 vor primi zile libere în contul zilelor lucrate, în următoarea lună, sau pot primi un spor salarial de cel puțin 100% din salariul de bază, potrivit legii. Angajații trebuie să știe că au aceste drepturi, garantate în Codul Muncii, iar angajatorii care nu se conformează pot încasa amenzi usturătoare.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Astfel, angajatorii care le refuză angajaților dreptul la zile libere în contul zilelor lucrate de Rusalii sau de orice altă sărbătoare legală sau nu le plătesc sporuri pentru sărbătorile legale riscă amenzi cuprinse între 5.000 de lei și 10.000 de lei.
Codul Muncii prevede un număr de 15 libere legale, pe parcursul unui an calendaristic. În funcție de ziua săptămânii în care aceste libere pică, românii își pot programa mini-vacanțe, în cazul în care liberele pot fi legate de weekend. De exemplu, două dintre liberele legale din 2022, 30 noiembrie (Sfântul Andrei) și 1 decembrie (Ziua Națională) pică anul acesta miercuri, respectiv joi. Românii care vor să plece într-o vacanță își pot lua o zi liberă vineri, beneficiind, astfel, de 5 zile de relaxare, cu tot cu weekend.
În 2022, 6 dintre liberele legale pică în weekend, iar 9 în timpul săptămânii. Pentru sărbătorile legale care pică în weekend românii nu au dreptul la o zi liberă în plus, lucru pe care unii parlamentari îl consideră nedrept.
Astfel a apărut propunerea ca, în cazul în care liberele legale pică în weekend, românii să beneficieze de zile libere în contul acestora, în timpul săptămânii. Proiectul de lege este în dezbatere publică și va deveni lege doar dacă va fi votat de cele două camere ale Parlamentului și va fi promulgat de șeful statului.