Zi importantă pentru Guvernul Orban. Parlamentul dezbate și votează miercuri dacă moțiunea de cenzură depusă de PSD și UDMR împotriva actualului cabinet va obține sau nu suficiente voturi în Parlament.
Update 15:41– Moțiunea de cenzură a fost adoptată de parlamentari cu 261 de voturi „pentru”, potrivit Digi24.ro. Astfel, a fost întrunită totalitatea de voturi obținute pentru a trece moțiune de cenzură depusă de PSD și UDMR, prin urmare votul de încredere către Guvernul lui Ludovic Orban este retras, iar întregul Executiv este retras din funcție.
Update 14:30– Marcel Ciolacu, Președintele Camerei Deputaților și-a transmis mesajul în Parlamentul României.
„Dacă, până ieri, înainte de ședința de Guvern, eram îngrijorat ca fiecare român de ceea ce se întâmplă. După ședința de Guvern și după discursul de azi chiar sunt revoltat. Eu mă mir că un om cu o asemenea structură democratică, un om care nu poate digera de niciun fel democrația, a putut să ajungă prim-ministru. De 3 luni vă îngrijiți doar cum să vă păstrați mandatul, iar România stă neguvernată”, a spus Marcel Ciolacu.
Update 13:33 -Călin Popescu Tăriceanu a transmis în fața Parlamentului României că nu va vota moțiunea de cenzură pentru că partidul său este în favoarea alegerilor primarilor în două tururi. Totodată, liderul ALDE a declarat că „ALDE nu vrea să asfalteze drumul către anticipate”.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Update 13:15- Discursul lui Victor Ponta, liderul formațiunii Pro România, în plenul Parlamentului:
„Doar cei de la USR nu și-au dat seama” că există o înțelegere între PSD și PNL, a transmis el.
„Un singur lucru, dragă Ludovic! Să ştii că eu m-am operat de picior, nu am fost la o cură de dezalcoolizare”, a declarat Ponta.
Update 12:45 -Ludovic Orban susține un discurs în fața Parlamentului României
„Trei ani de zile l-ați slugărit cu râvnă pe Dragnea, ați votat toate tâmpeniile, ați votat toate legile care ne-au adus pe marginea prăpastiei, ne-ați izolat în Europa, l-ați slugărnicit fără ezitare pe Liviu Dragnea.
Nu mă las judecat de voi! În 3 ani ați arătat clar de ce sunteți în stare: slugărnicie, dezolare, izolare în plan internațional și până la urmă o cădere jalnică! Nu v-au deranjat alte lucruri, dar depuneți moțiune de cenzură pentru că Guvernul vrea să instituie un sistem mai reprezentativ, un sistem mai bun de reprezentativitate pentru toți cetățenii.”, a spus Ludovic Orban, în Parlament.
Update 12:00 –A început ședința din Parlament în care este dezbătută moțiunea de cenzură.
Moțiunea de cenzură vine în contextul în care premierul României și-a asumat săptămâna trecută răspunerea cu privire pe proiectul de asumare a modificării legii electorale care prevede alegerea primarilor în două tururi.
Deși inițial, Marcel Ciolacu a declarat săptămâna trecut nu are suficiente voturi, conform celei mai recente declarații, acesta a spus că dispune de „suficiente, adică mai mult de 233 (n.red. voturi)”.
Și liderii partidelor Pro România și Forța Națională au declarat că vor vota moțiunea de cenzură.
„Probabil cei mai mulți parlamentari Pro România vor vota pentru moțiune”, a spus Victor Ponta, liderul formațiunii cu două ore înainte de sedința din Parlament. Cu voturile parlamentarilor Pro România, numărul de voturi în favoarea moțiunii ajunge, teoretic, la 250. Pentru ca moțiunea să treacă e nevoie de 233 de voturi, notează G4Media.
„Partidul Forţa Naţională, întrunit în Biroul Permanent Central, a hotărât susţinerea moţiunii de cenzură iniţiată de PSD împotriva guvernului PNL, condus de Ludovic Orban, pe motivul înlăturării incompetenţilor şi incompetenţei de la conducerea ţării, respectiv a înlăturării de la putere, pe cale democratică, a actualului regim clientelar intereselor străine, regim care a atacat toate instituţiile democratice parlamentare, a subminat şi continuă să submineze economia naţională, afectând direct nivelul de trai al majorităţii românilor şi viitorul ţării”, se arată într-un comunicat emis, marţi, de Forţa Naţională.
La polul opus, Ludovic Orban susține că nu sunt șanse ca această moțiune să treacă.
„Din punctul meu de vedere, astăzi pe evaluarea pe care o avem, sigur dacă nu apar repoziţionări din partea unor actori politici, care să aibă o oarecare consistenţă numerică, moţiunea aşa cum este atazi nu are şanse să treacă (…) Conform evaluării noastre nu există numărul de voturi necesare pentru”, a declarat Ludovic Orban.
Numărul total de parlamentari, în prezent, este de 465. Pentru a trece o moţiune de cenzură este nevoie de 233 de voturi.
Parlamentul dezbate și votează miercuri, la ora 12:00, moțiune de cenzură depusă, sub numele „Guvernul Orban/PNL – privatizarea democraţiei româneşti”. Anunţul a fost făcut după reuniunea membrilor BPR de preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, potrivit Mediafax.
Înainte de depunerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Orban, configuraţia parlamentară arată astfel: Din totalul de 465 de parlamentari, 198 de parlamentari vin din partea PSD, PNL are 105 parlamentari, USR are 40, UDMR are 30 de parlamentari, iar Pro România şi PMP au 27, respectiv 19 parlamentari.
Guvernul are la dispoziţie 60 de minute pe care le utilizează la începutul şi la sfârşitul dezbaterilor, au decis Birourile Permanente Reunite (BPR).
Conform Constituției României. Guvernul poate să-și asume răspunderea în fața celor două camere ale Parlamentului, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. Guvernul va fi demis doar în eventualitatea în care moțiunea de cenzură (depusă în termen de trei zile) va fi votată.
În măsura în care moțiunea de cenzură va fi respinsă, proiectul de asumare a modificării legii electorale care prevede alegerea primarilor în două tururi, va intra în vigoare.