15:31
Poate că Volodimir Zelenski în primele zile ale războiului, nu s-a desprins de mentalitatea actorului de comedie, dar acum e nevoit să evolueze în alt registru, mult mai grav, pentru că lucrurile sunt mult mai grave. Când se întâmplă nenorociri ca la Bucha, totul capătă alte nuanțe, iar Zelenski nu mai e tânărul frenetic de acum o lună, ci responsabilul maturizat de vremuri al unei națiuni de aproape 50 de milioane de oameni.
Discursul său, precedat de imaginile cutremurătoare de la Bucha, ne-a transmis mesajul clar, limpede, că granițele noastre nu sunt departe de locurile nenorocirii.
A adus vorba și despre despre Odesa, despre Republica Moldova, despre ținte explicite ale rușilor, dincolo de care ne aflăm noi, în imediată și îngrijorătoare apropiere a evenimentelor.
Apoi Zelenski a răscolit trecutul, amintindu-ne de Ceaușescu, de poporul care s-a ridicat împotriva lui și de faptul că românii n-au mai suportat teroarea.
În mod normal, dacă asculți un astfel de discurs, ești tentat în primă fază să-l califici drept lacrimogen, voit emoțional, căutător de analogii și similitudini. Asta ar fi fost valabil dacă Zelenski ar fi vorbit în lipsa imaginilor de la Bucha. Cu ele, după ce-au fost arătate, datele se schimbă radical și totul capătă sens.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
De observat că Parlamentul României a fost doar mediul de transport al mesajelor lui Zelenski. Clădirea, aula, sala, ecranul acela. Destinatarii mesajului n-au fost aleșii români, ci cei pe care aceștia îi reprezintă. Românii care au dat ajutor și vor da și în continuare. Poporul, nu clasa politică.
Se preconiza, înainte de intervenția video, că Zelenski va cere României întreruperea legăturilor economice și diplomatice cu Rusia. Nici vorbă de așa ceva.
Asta ar fi fost prerogativă doar a autorităților, un lucru nelaîndemâna românilor de rând, principalii destinatari ai mesajului. Președintele Ucranei ne-a transmis ce trebuie să înțelegem fiecare dintre noi din acele imagini groaznice, cu trupuri sfârtecate, cu oameni care au murit pentru simpla vină că s-au aflat acolo în acele momente tragice.
Tocmai de aceea contează foarte puțin sau deloc dacă parlamntarii AUR aveau de gând să părăsească plenul, dacă Șoșoacă avea de gând să facă scandal, dacă Marcel Ciolacu a mai avut dificultăți la citirea discursului sau dacă premierul Ciucă s-a mai poticnit sau dacă traducerea, cum spuneam, s-a înțeles destul de greu.
Acestea sunt doar amănunte. Important e că poate pentru prima dată în istorie Parlamentul României a fost ceea ce trebuie într-adevăr să fie: o instituție prin intermediul căreia românilor, în slujba cărora Parlamentul se află, li se transmite că sunt importanți ca indivizi, nu doar ca masă electorală.
