171 de pasageri care ar fi trebuit să plece în Italia de pe Aeroportul din Craiova au fost întorși din drum. Planurile oamenilor au fost date peste cap din cauza grevei Autorității Italiene a Aviației Civile. Zborurile nu au mai fost permise în Italia, marți, între orele 13:00 și 17:00.
Cursa aeriană din Craiova spre Roma-Ciampino era programată pentru ora 13:50. Pasagerii au primit vestea că zborul va fi anulat, încă de seara trecută, de la reprezentanții companiei, dar mulți au venit în aeroport în speranța că problema se va rezolva. Unii oameni aveau probleme urgente de soluționat în Italia, așa că au fost nevoiți să își găsească rapid alte variante.
Este și cazul a doi bunici care au plecat cu lacrimi în ochi din aeroport. Ei și-ar fi dorit nespus de mult să ajungă în străinătate, pentru a sărbători ziua nepoatei pe care nu au mai văzut-o de doi ani din cauza pandemiei de Covid 19. Se vor urca în mașină și vor porni spre Italia.
Am aflat că s-a anulat zborul. Timpul nostru nu-l plătește nimeni. Am o nepoțică și voiam să ajungem acolo și nu se mai poate. Mâine era ziua ei, a spus femeia cu lacrimi în ochi.

Unii pasageri vor pleca abia săptămâna viitoare, cu zborul de pe 14 septembrie. Alții au ales să plece joi de pe Aeroportul Otopeni.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Nu putem să plecăm săptămâna viitoare de pe Craiova, pentru că trebuie să ajungem rapid în Italia pentru că începe fetița grădinița. Așa că vom lua trenul și plecăm de pe București. Nu plătim nimic suplimentar, a spus o pasageră.
71 de pasageri ar fi trebuit să plece de pe Aeroportul din Craiova spre Roma – Ciampino, iar 110 ar fi trebuit să vină în țară. Singurul zbor era la ora 13:50, de pe Aeroportul din Craiova. Oamenii nu au mai avut nicio altă variantă de a pleca astăzi din Craiova.