Simona Halep are de suferit după ce a fost suspendată provizoriu din tenis ca urmare a scandalului de dopaj și nu știe când va reveni în circuit. Deși zilele acestea se desfășoară primul Grand Slam al anului, Australian Open, sportiva din Constanța nu poate participa și se relaxează în Dubai, acolo unde a aflat ce va urma pentru ea în ierarhia WTA.
Simona Halep (31 ani) a fost depistată dopată cu substanța roxadustat la US Open, ultimul tuneu de Grand Slam din anul 2022, și a fost acuzată oficial de dopaj și suspendată provizoriu. În așteptarea procesului tribunalului independent care analizează speţa, fostul lider mondial este în cădere liberă în clasamentul WTA.
Tenismena din Constanța a jucat ultimul meci oficial pe 29 august 2022, când a fost eliminată în primul tur la US Open și nu poate participa nici la Australian Open. Aflată pe poziţia a 12-a înaintea startului turneului de la Antipozi, Simona Halep mai coboară un loc în ierarhia intermediară după ultimele rezultate înregistrate la primul Grand Slam al anului, deoarece una dintre semifinaliste, Elena Rybakina, are acum un punctaj mai bun decât ea.
Elena Rybakina este a treia sportivă care o depăşeşte pe Simona Halep în clasament după performanţa bifată la Australian Open. Iar până la finalul competiţiei ar putea apărea şi alte sportive care să obţină un punctaj peste cel al fostului număr unu mondial.
Simona Halep ar putea cădea chiar pe poziţia a 18-a în clasamentul WTA, iar ca aceast lucru să se întâmple ar trebui ca una dintre outsidere, Magda Linette, calificată în semifinale, să triumfe la Melbourne. În momentul în care a fost suspendată provizoriu din tenis, sportiva din Constanța ocupa locul 9 în clasamentul mondial.
Românca nu se va regăsi nici pe tabloul principal de la Dubai, turneu important având în vedere că este de categorie 1000 WTA și pe care Simona Halep l-a câștigat de două ori, în 2015 şi 2020. În acest an, turneul se desfăşoară în perioada 19-25 februarie şi va urma în program după cel de la Doha, unde tenismena a triumfat în 2014.