Anunțul oficial făcut de WTA despre Simona Halep. S-a aflat chiar la începutul Australian Open

Stan Filon 17.01.2023, 09:30
Anunțul oficial făcut de WTA despre Simona Halep. S-a aflat chiar la începutul Australian Open

Un anunț oficial a venit de la WTA și o privește și pe Simona Halep. Jucătoarea de tenis din România este suspendată momentan din toate competițiile sportive după ce a fost testată pozitiv, anul trecut, la o substanță interzisă în sport.

Anunțul oficial făcut de WTA despre Simona Halep

Simona Halep a fost testată pozitiv anul trecut la Roxadustat, o substanță interzisă în sport, așa că a fost suspendată din toate competițiile. Incidentul a venit după participarea româncei la US Open, când a fost eliminată încă din primul tur de Daria Snigur. Jucătoarea de tenis se afla pe poziția a 9-a în clasamentul WTA, care a suportat însă recent modificări.

Astfel, Simona Halep a coborât 3 poziții, până pe locul 12, în noul clasament WTA, dominat cu autoritate de Iga Swiatek. Irina Begu a coborât două poziţii şi se află acum pe locul 30, în timp ce Sorana Cîrstea ocupă locul 42, cu o treaptă mai sus faţă de săptămâna trecută. În top 200 WTA se mai află Ana Bogdan – locul 63 (-2), Elena-Gabriela Ruse – locul 131 (-19) şi Jaqueline Cristian – locul 161 (-18). La dublu, cel mai bine clasate reprezentante ale ţării noastre sunt Monica Niculescu (locul 53) şi Elena-Gabriela Ruse (locul 89).

Anuntul oficial facut de WTA despre Simona Halep
Anuntul oficial facut de WTA despre Simona Halep

Clasamentul WTA la simplu:

1 (1) Iga Swnatek (Polonia) 11.025 puncte
2 (2) Ons Jabeur (Tunisia) 5.140
3 (3) Jessica Pwegula (SUA) 5.000
4 (4) Caroline Garcia (Franţa) 4.415
5 (5) Arina Sabalenka (Belarus) 4.340
6 (6) Maria Sakkari (Grecia) 3.921
7 (7) Coco Gauff (SUA) 3.762
8 (8) Daria Kasatkina (Rusia) 3.500
9 (9) Veronika Kudermetova (Rusia) 2.800
10 (13) Belinda Bencic (Elveţia) 2.735
11 (14) Daniele Collins (SUA) 2.388
12 (12) Simona Halep (România) 2.381
….
30 (28) Irina-Camelia Begu 1.472
42 (43) Sorana Cîrstea 1.136
63 (61) Ana Bogdan 910
131 (112) Elena-Gabriela Ruse 468
161 (143) Jaqueline Cristian 388

„Lupta pentru adevăr”

În acest moment, Simona Halep (31 de ani, 12 WTA) așteaptă cu nerăbdare începerea procesului în care trebuie să își dovedească nevinovăția. A declarat că nu ar fi recurs niciodată la un astfel de gest nesportiv și va face tot ce îi stă în putere să își dovedească nevinovăția.

„Azi începe cel mai greu meci din viața mea: lupta pentru adevăr. Am fost notificată că am fost testată pozitiv la substanța numita Roxadustat într-o cantitate extrem de mică. Este cel mai mare șoc din viața mea. De-a lungul întregii mele cariere, ideea de a trișa nu mi-a trecut niciodată prin minte, fiind total în opoziție cu valorile în care am fost educată. În fața acestei situații nedrepte, mă simt complet confuză și trădată. Voi lupta până la capăt să dovedesc că n-am luat niciodată intenționat o substanță interzisă și am încredere că mai devreme sau mai târziu adevărul va ieși la iveală. Nu e despre titluri sau bani, e despre onoare și povestea de dragoste pe care am dezvoltat-o cu tenisul în ultimii 25 de ani”, a scris Simona Hale pe Facebook.

De ce refuză să mai cânte Angela Similea?
Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...