Vreme rea în România. Meteorologii au anunțat ploi torențiale, vijelii și grindină. Ce zone sunt afectate

Ana Anitoiu 11.07.2021, 14:29
Vreme rea în România. Meteorologii au anunțat ploi torențiale, vijelii și grindină. Ce zone sunt afectate

O avertizare de vreme rea în România a fost emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Sunt așteptate ploi torențiale cu descărcări electrice, vijelii și grindină în următoarele ore în mai multe zone ale țării.

Care sunt zonele afectate de avertizarea de vreme rea

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, duminică, 11 iulie, până la ora 23:00, este Cod galben în zona Carpaților Orientali și a Munților Apuseni, precum și local în Moldova, Dobrogea, Muntenia, Crișana, Maramureș și în nord-vestul Transilvaniei.

Conform specialiștilor de la ANM, în aceste zone ale țării sunt așteptate ploi torențiale, descărcări electrice, vijelii și pe alocuri grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25…40 l/mp.

”Astfel de fenomene se vor semnala și în restul Moldovei și Munteniei, dar pe arii mai restrânse. Disconfortul termic se va menține ridicat, duminică, pe alocuri în zonele de câmpie, iar la începutul săptămânii viitoare va fi în intensificare și extindere”, au mai transmis meteorologii.

Vreme rea in Romania. Meteorologii au anuntat ploi torentiale, vijelii si grindina. Ce zone sunt afectate
O tanara la piscina

Prognoza meteo pentru Capitală. La ce trebuie să se aștepte bucureștenii

Duminică, până la ora 23:00, în București vremea se va menține călduroasă, iar disconfortul termic va fi ridicat, iar în zilele următoare va crește. Potrivit meteorologilor, indicele temperatură-umezeală (ITU) ar putea atinge pragul critic de 80 de unități.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

”Cerul va fi mai mult senin, dar îndeosebi spre seară vor fi înnorări și condiții pentru intensificări ale vântului, averse (în medie, 3…7 l/mp) și descărcări electrice. Temperatura maximă va fi de 32…33 de grade”, a mai transmis ANM cu privire la Capitală.

Cum va fi vremea până la finalul lunii iulie

De altfel, iulie este cea mai călduroasă lună din an. În săptămâna ce urmează, 12 – 18 iulie, temperaturile vor fi mai mari decât cele specifice perioadei în toată țara. Vor fi posibile ploi mai ales în jumătatea vestică a țării și în special în regiunile sud-vestice și în zonele montane.

Apoi, în săptămâna 19 – 26 iulie, valorile termice vor fi normale pentru această perioadă în toată țara. Vor fi posibile ploi la nivelul întregului teritoriu, dar în mod deosebit în zonele montane.

Ulterior, în săptămâna 26 iulie – 2 august, temperaturile medii vor fi normale pentru această perioadă din an, în toată țara. ”Regimul pluviometric va fi în general excedentar în regiunile intracarpatice, dar mai ales în cele nordice și nord-vestice, iar în restul teritoriului va fi apropiat de cel normal pentru acest interval”, a mai anunțat Administrația Națională de Meteorologie. Vezi AICI cu cât va crește temperatura în România în următoarele decenii!

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...