Dacă situația nu se remediază și părțile implicate nu se așază la masa discuțiilor, bucureștenii ar putea să renunțe la a mai folosi metroul de la începutul lunii august. Așa sună avertismentul celui mai cunoscut lider sindical al metrolui bucureștean. Marian Artimon, secretarul general al Sindicatului Liber din Metrou, a declarat pentru IMPACT.RO că e posibil ca în zece zile să scadă foarte mult cifra ramelor de tren disponibile circulației, lucru care ar duce la scenarii total nedorite.
„E clar că nu poți ajunge în situația de a aștepta metroul o jumătate de oră. Câți dintre bucureșteni ar aștepta metroul un interval atât de mare de timp? E un scenariu absolut de nedorit! Deja, am depășit sfertul de ceas ca așteptare. Uneori rămânem și câte 17 minute în așteptare. Iar asta se datorează faptului că pe Magistrala 1 avem în activitate doar jumătate din numărul de trenuri necesare, iar pe Magistrala 2, chiar sub jumătate”, a precizat el pentru IMPACT.RO.
Marian Artimon nu ascunde faptul că situația transportului cu metroul bucureștean se depreciază pe fiecare zi ce trece.
„Aceste revizii, atât de necesare pentru utilizarea ramelor de metrou, pot avea loc zilnic, săptămânal sau lunar. În aceste condiții, cine poate garanta cu ce număr de trenuri vom putea opera zi de zi?!”, se întreabă retoric același Marian Artimon.
Potrivit Metrorex, creșterea perioadei de așteptare în stații se datorează întârzierilor la plată ale companiei de stat către Alstom, firma care asigură din 2005 mentenanța ramelor de metrou și care a decis să-și reducă, la începutul lunii iulie, sau chiar să-și stopeze anumite servicii, din cauza datoriilor accumulate de administrația metroului.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Sindicatul nostru a atras atenția din 2016 că un un asemenea contract de mentenanță trebuie internalizat. Nu s-a dorit și acum am ajuns într-o situație delicată. Cred că din 2005 nu am avut o problemă atât de gravă, atunci când tot guvernul a intervenit pentru rezolvarea impedimentului. Iar lumea trebuie să înțeleagă că niciun angajat Metrorex nu e de vină pentru actuala situație de la metrou! Niciu unul!”, mai spune Marian Artimon.

În opinia sa, penultimul weekend al lunii iulie nu va aduce niciun fel de îmbunătățiri, în condițiile în care în mod normal garniturile de metrou circulau la perioade mai mari de timp ca-n restul zilelor săptămânii.
„Nu poți ieși pe traseu ca mecanic de tren fără foaie de parcurs. Și dacă cei de la mentenanță nu-ți dau hârtia, nu ai ce să faci. Singura soluție e ca cele două părți să se așeze cât mai repede la masa negocierilor. Și ca Executivul să plătească datoria. O datorie care vine și din perioada în care un alt ministru al Transporturilor a decis să nu mai ofere buget companiei noastre. Iar lucrurile au ajuns unde au ajuns!”, conchide Marian Artimon.
IMPACT.RO a solicitat un punct de vedere oficial pe această temă și reprezentanților companiei Alstom.
„Clientul nostru Metrorex are datorii care însumează echivalentul unui an de plăți restante. În această perioadă, Alstom a suportat și suportă toate costurile: am plătit facturile furnizorilor noștri, am plătit salariile angajaților la zi. Situația este pur și simplu nesustenabilă pentru noi din punct de vedere financiar.
După epuizarea tuturor demersurilor contractuale și legale, Alstom a decis să suspende serviciile de curățenie începând cu 8 iulie și să suspende serviciile de mentenanță pentru 50% din flota de metrou începând cu 11 iulie. Înțelegem că această decizie afectează călătorii și nu a fost luată cu ușurință. Am notificat anterior Metrorex că serviciile de mentenanță vor trebui suspendate progresiv, dacă datoria nu este achitată imediat. Aceasta este ultima opțiune posibilă”, a sunat răspunsul primit.
Cuantumul datoriei Metrorex către Alstom, și ea tot o companie românească, este de 160 de milioane de lei, ceea ce înseamnă peste 32 de milioane de euro.