Vladimir Putin și-a amânat discursul televizat pentru miercuri. Despre ce ar urma să vorbească liderul de la Kremlin

Beatrice Dumitru 21.09.2022, 00:44
Vladimir Putin și-a amânat discursul televizat pentru miercuri. Despre ce ar urma să vorbească liderul de la Kremlin

Publicațiile de la Moscova au anunțat în cursul zilei de marți că președintele Vladimir Putin va adresa un mesaj națiunii, primul de la invadarea Ucrainei și după ce regiuni opcupate din țara vecină au anunțat referendumuri pentru alipirea la Rusia. Acesta se va adresa națiunii miercuri.

Vladimir Putin a amânat discursul pentru națiune

Presa rusă a citat surse apropiate Kremlinului și a anunțat discursul lui Vladimir Putin, dar după numai câteva ore televiziunile de la Moscova au șters știrile, iar un fost consilier a anunțat că mesajul a fost amânat pentru miercuri. De asemenea, Forbes Rusia a anunțat că discursul înregistrat al președintelui va fi difuzat „când se trezește orientul îndepărtat” al țării.

Un mesaj similar a fost transmis și de Margarita Simonian, redactorul-șef al televiziunii Russia Today, care le-a spus urmăritorilor de pe Telegram „să meargă la somn”, semn că Vladimir Putin nu va apărea în fața națiunii marți seara.

Vladimir Putin și-a amânat discursul televizat pentru miercuri. Despre ce ar urma să vorbească liderul de la Kremlin
Vladimir Putin a amânat discursul pentru națiune.

Ce ar putea transmite Vladimir Putin

Oficiali de la Washington se așteaptă ca liderul de la Kremlin să declare mobilizarea generală pentru război în Rusia, după ce forțele Kremlinului au inregistrat eșecuri răsunătoare pe frontul din Ucraina. Pe de altă parte, publicația rusă RBS a spus că Vladimir Putin va vorbi, cel mai probabil, despre referendumurile de aderare la Rusia cerute de separatiștii proruși din cele patru regiuni Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson.

Casa Albă respinge referendumurile „false” din Ucraina ocupată, în timp ce consilierul pentru securitate națională al SUA, Jake Sullivan, a spus că alipirea celor patru regiuni la Rusia reprezintă „un afront la principiile suveranității și integrității teritoriale care stau la baza sistemului internațional”, notează The Guardian.

Știm că aceste referendumuri vor fi manipulate. Știm că Rusia va folosi referendumurile ca bază pentru a anexa aceste teritorii, fie acum, fie în viitor. Permiteți-mi să fiu clar: dacă acest lucru se întâmplă, Statele Unite nu vor recunoaște niciodată pretențiile Rusiei asupra vreunei părți anexate a Ucrainei. Nu vom recunoaște niciodată acest teritoriu ca fiind altceva decât o parte a Ucrainei. Respingem fără echivoc acțiunile Rusiei”, a declarat Jake Sullivan.

Și președintele Franței Emmanuel Macron a afirmat că referendumurile nu vor fi recunoscute de comunitatea internațională și a numit planurile Moscovei „cinice” și „o parodie”.

Dacă ideea referendumului din Donbas nu ar fi atât de tragică, ar fi amuzant”, a spus acesta, citat de Reuters.

Emmanuel Macron a mai precizat că propunerile de referendum pentru estul Ucrainei reprezintă o provocare suplimentară a Rusiei la dresa Occidentului, după ce a invadat Ucraina, pe 24 februarie.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...