Vladimir Putin lansează un nou avertisment dur pentru Occident: „Vom folosi mijloacele noastre de distrugere”

Stan Filon 05.06.2022, 17:26
Vladimir Putin lansează un nou avertisment dur pentru Occident: „Vom folosi mijloacele noastre de distrugere”

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a vorbit recent despre înarmarea Ucrainei de către Occident și a venit cu amenințări foarte grave. Șeful statului numește această înarmare a Ucrainei un adevărat „tam-tam” și spune că singurul scop este acela de a prelungi conflictul armat. Liderul armatei ruse a vorbit din nou despre eventualitatea în care Ucraina ar primi rachete cu rază lungă și cum va reacționa Rusia în acest caz.

Președintele Vladimir Putin lansează un nou avertisment dur pentru Occident

Președintele Vladimir Putin a reacționat după ce Ucraina a primit un nou ajutor militar din partea Occidentului. Președintele rus numește înarmarea Ucrainei drept un „tam-tam”, care are scopul de a prelungi conflictul militar de pe teritoriul ucrainean.

„În general, toată această agitație din cauza livrărilor suplimentare de arme, în opinia mea, are un singur scop – să prelungească cât mai mult posibil conflictul armat”, a spus Putin într-un interviu.

Vladimir Putin lanseaza un nou avertisment dur pentru Occident
Vladimir Putin lanseaza un nou avertisment dur pentru Occident

„Sunt suficiente, pentru a lovi acele obiecte pe care încă nu le-am lovit”

Liderul de la Kremlin nu s-a sfiit să amenințe întregul Occident, în cazul în care Ucraina va primi din exterior rachete cu bătaie lungă. Acesta a spus că în acest caz Rusia va recurge la „mijloace de distrugere” și a amenințat chiar că va bombarda obiective noi.

„Rusia va trage concluziile corespunzătoare dacă Occidentul furnizează Ucrainei rachete cu rază lungă de acțiune. Dar dacă sunt și vor fi aprovizionați, vom trage concluziile corespunzătoare din asta și vom folosi mijloacele noastre de distrugere, care sunt suficiente, pentru a lovi acele obiecte pe care încă nu le-am lovit”, a adăugat Putin, potrivit Interfax.

Vladimir Putin a ținut să precizeze că nu este „nimic nou” în furnizarea de MLRS (Multiple Launch Rocket System) american la Kiev, deoarece armata ucraineană este înarmată cu sisteme similare în stil sovietic cu aceeași rază de acțiune. Șeful de stat a numit-o „compensare pentru pierderile de echipamente militare ucrainene” și că „nu schimbă nimic în esență”.

Comandantul grupului operațional-tactic „Nord” Dmitri Krasilnikov spune că singura șansă a armatei ucrainene să distrugă instalațiile de artilerie rusă o reprezintă armele antitanc cu rază lungă de acțiune, pentru ca infanteria să poată îndeplini mai apoi sarcinile care i-au fost atribuite.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...