Vladimir Putin, decizie dură. Ce face cu diplomaţii din Slovacia şi Ţările Baltice

Stan Filon, Mihai Roșoiu 29.04.2021, 09:43
Vladimir Putin, decizie dură. Ce face cu diplomaţii din Slovacia şi Ţările Baltice

Vladimir Putin a luat încă o decizie dură, însă aceasta este o ripostă! Kremlinul a decis, miercuri, expulzarea mai multor diplomaţi din Slovacia, Lituania, Letonia şi Estonia! Acest demers vine însă ca răspuns la deciziile similare luate de țările respective.

Vladimir Putin expulzează diplomaţi din Slovacia şi Ţările Baltice

”Ambasadorul Slovaciei, L. Regak, a fost convocat la Ministerul rus de Externe. (…) L. Regak a fost informat că, în scop de retorsiune, trei angajaţi ai Ambasadei Slovaciei din Moscova au fost declaraţi personae non grata”, a comunicat Ministerul de Externe de la Moscova.

Trei diplomați rusi au fost expulzați săptămâna trecută de Guvernul Slovaciei, în semn de solidaritate cu Cehia. Miercuri, Moscova a anunţat expulzarea, ”în baza principiului reciprocităţii”, a doi diplomaţi din cadrul Ambasadei Lituaniei şi a câte unui diplomat din Letonia şi Estonia.

Vladimir Putin expulzeaza diplomati din Slovacia si Tarile Baltice
Vladimir Putin expulzeaza diplomati din Slovacia si Tarile Baltice. Totul a plecat de la uciderea traficantului bulgar de arme Emilian Gebrev (foto)

De la ce a plecat totul

Ţările baltice au anunţat săptămâna trecută expulzarea unor diplomaţi ruşi, în semn de solidaritate cu Cehia, care a cerut plecarea a 18 diplomaţi ruşi acuzaţi de spionaj şi implicare în activităţi ilegale. În replică, Administraţia Vladimir Putin a anunţat expulzarea a 20 de diplomaţi cehi.

Dar de ce au fost, mai exact, expulzați diplomații ruși din Cehia? Ei bine, autoritățile cehe au ajuns la concluzia că serviciile secrete ruse au fost implicate în explozia de la un depozit de muniţii din anul 2014, când două persoane și-au pierdut viața.

Spionaj, afaceri și crime

Care a fost miza exploziei de la depozitul de armament din 2014? BBC a făcut o anchetă jurnalistică de amploare, pe ac eastă temă. Se pare că traficantul bulgar Emilian Gebrev avea arme în acel depozit și urma să le vândă către Ucraina. Bulgarul respectiv ar fi livrat arme și în Asia, în detrimentul Rusiei.

Explozia de la depozitul de armament ar fi fost un avertisment pentru cetățeanul bulgar, dar a avut menirea să-i provoace și o pagubă serioasă. Mai mult decât atât, la șase luni de la explozie Emilian Gebrev a fost găsit mort, în Bulgaria, fiind otrăvit cu o substanță necunoscută. Cazul său a fost readus în discuții de-abia în 2018, după tentativa de otrăvire cu Novichok a fostului spion rus Serghei Skripal și a fiicei sale Iulia.

Autoritățile cehe au ajuns la concluzia că acesta ar fi fost ucis chiar de către agenții secreți ruși care au fost implicați și în otrăvirea fostului colonel în cadrul serviciului militar rus de informaţii (GRU), Serghei Skripal, și a fiicei sale,  Iulia.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...